Infofinanciar > Esential > Alimente care ajută la îmbunătățirea capacității creierului
Esential

Alimente care ajută la îmbunătățirea capacității creierului

Alimente care ajută la îmbunătățirea capacității creierului
Sursa foto: Cum Vă Place

O bună funcționare a creierului depinde de foarte mulți factori printre care se numără stesul, componența genetică, nutriție. Există alimente bune, care ajută creierul, dar și alimente care îi dăunează acestuia.

Adesea se aud multe informații despre alimentele care ajută la slăbit, care oferă pielii o strălucire aparte. La polul opus se află alimentele potrivite pentru creier.

Conform Elle.ro, în stilul de viață al oricărei persoane trebuie introduse alimente care ajută la prevenirea mai multor boli.

Alimentele care antrenează creierul sunt extrem de importante, iar ele trebuie consumate în mod regulat de oameni. 

  1.     Avocado

Avocado este inclus în toate dietele, el fiind extrem de folositor. Este bogat în grăsimi monosaturate sănătoase, ce reduc tensiunea arterială. În compoziția acestuia sunt multe vitamine, precum B9, B6 și E. Acesta poate preveni boli precm Alzheimer, Parkinson sau Huntingon datorită prezenței antioxidanților. Avocado combate riscul unui accident vascular.

  1.     Pește gras

Acest aliment contine foarte mulți acizi grași Omega-3. Aceasta are rolul de a îmbunătăți structura celulelor neuronale ale creierului. Aproximativ 60% din creier este format din grăsime și jumătate din Omega-3. Grasimea este folosită deseori pentru învățare și memorie. aceasta ajută și la producerea unor noi celule și conexiuni. Peștele gras are o influență și asupra creșterii fluxului de sânge către creier, lucru care duce la o îmbunătățire a memoriei. Din categoria peștelui gras fac parte: macroul, somonul și heringul.

  1.     Broccoli

Broccoli are un conținut ridicat de vitamina K și colină, care ajută la memorie. Cel mai des acest tip de vitamină este asociată cu prevenirea Alzheimerului. Nu trebuie exclusă nici vitamina C, care este absolut esențială pentru imunitate.

  1.     Semințe de floarea soarelui

Acestea sunt foarte ușor de introdus în alimentație, mai ales că pot fi mâncate la micul dejun. Ele pot îndeplini și rolul unei gustări. Extrem de bogate în vitamina E, protejează celulele împotriva stresului oxidativ.

  1.     Cafea

În această privință au existat extrem de multe controverse. Unii susțin că este bună pentru creier și pentru organism, alții nu.  Conform sursei citate, aceasta reduce riscul anumitor boli. De asemenea, unele studii au spus că persoanele care consumă cafea au o rata de mortalitate mai mică.

Neuronii au un număr limitat, iar pierderea acestora afectează o funcționare optimă a creierului. Alimentația este esențială pentru repararea sau chiar recuperarea unora dintre celule nervoase.

  1.    Afine

Afinele au un nivel ridicat de antioxidanți și nutrienți. Acestea ajută la o mai bună comunicare între celulele creierului uman.

  1.     Alune

Alunele au vitamine care ajută la o mai bună funcționare a creierului.

  1.     Turmeric

Acesta este unul dintre cele mai bune condimente, ce poate fi inclus în foarte multe feluri de mâncare. Are efect antiinflamator, fiind un puternic oxidant. Totodată, previne și stările de anxietate.

  1.     Ciocolata neagră

Cu toate că gustul nu este unul dintre cele mai plăcute, beneficiile acesteia sunt nenumărate. Ea scade tensiunea arterială, dar și îmbunătățește fluxul de sânge din creier.

  1.   Sfecla

Sfecla este bogată în vitamine. De asemenea, nitrații naturali ajută la stimularea fluxului de sânge către creier. Aceasta ajută la scăderea tensiunii arteriale, dr și oferă protecție împotriva bolilor cardiovasculare. 

Alimentele periculoase pentru creier destul de multe. Îngrijorător este faptul că acestea sunt extrem de consumate de oameni. Printre ele se numără băuturile bogate în zahăr, carbohidrații rafinați, alimentele bogate în grăsimi trans, alimentele procesate și alcoolul.