Infofinanciar > Info > Alimente sănătoase și sățioase pentru micul dejun care ajută la slăbit
Info

Alimente sănătoase și sățioase pentru micul dejun care ajută la slăbit

Alimente sănătoase și sățioase pentru micul dejun care ajută la slăbit
Sursa foto: Andreea Marc

Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Ea ajută foarte mult la menținerea greutății, dar oferă și energie pe parcursul întregii zile. Ceea ce este și mai important, este ceea ce se mănâncă dimineața.

Covrigii, batoanele de ciocolată și cafeaua nu sunt cele mai bune opțiuni pentru masa de dimineață. Acestea nu oferă porția de vitamine, minerale și alte substanțe nutritive importante.

Mai jos sunt prezentate câteva rețete pentru un mic dejun gustos și sățios care oferă energie, dar ajută și la menținerea greutății.

Ouă cu pâine prăjită

Ouăle sunt bogate în proteine de calitate și antioxidanți. De asemenea, ele au foarte puține calorii. O idee grozavă pentru un mic dejun poate conține un ou fiert,o omletă sau ouă jumări alături de o felie de pâine prăjită unsă cu puțin unt.

Iaurt grecesc cu fructe proaspete, nuci sau semințe

Combinația iaurtului cu fructe este cea mai aleasă pentru dimineață. Iaurtul este bogat în proteine care mențin senzația de foame pentru cel puțin câteva ore. Bacteriile sănătoase din iaurt sprijină flora intestinală și previn tulburările gastrointestinale precum constipația, balonarea, durerile de stomac sau diareea.

Terci de ovăz

La prima vedere poate părea dubios, însă fulgii de ovăz au numeroase beneficii. Ei conțin fibre ce ajută la digestie, opresc senzația de foame și reduc riscul unei boli cardiovasculare și cancer de colon. Acesta este indicat pentru cei care se confruntă cu o boală celiacă, deoarece nu conține gluten.

Budinca de chia cu fructe

Semințele de chia sunt bogate în nutrienți. Ele conțin fibre speciale care își măresc volumul. Astfel, stomacul se va simți plin, pentru mai mult timp. Semințele de chia sunt benefice și pentru glicemie și tensiune arterială. Datorită antioxidanților din compoziție, acestea inhibă producția unui marker inflamator asociat cu apariția bolilor la inimă.

Cremă de brânză cu legume

Un mic dejun sățios și sănătos poate fi format și din cremă de brânză cu legume precum ardeiul gras, castravetele sau roșiile.

Brânza cottage este bogată în proteine care mențin sațietatea. Aceasta conține acid linoleic conjugat, care duce la accelerarea metabolismului. Brânza cottage este foarte indicată și în curele de slăbire. Ardeiul gras este bogat în vitamina C. La această combinație se pot adăuga și câteva semințe de in sau nuci tocate. Aceste grăsimi sunt extrem de benefice asupra creierului.

Quinoa cu pesto

Quinoa reprezintă o sursă excelentă de proteine, iar în combinație cu pesto, corpul se bucură de grăsimi sănătoase. Acestea oferă o senzație de sațietate corpului multe ore după micul dejun.  

La micul dejun trebuie să se mănânce ceva  consistent și hrănitor la micul dejun!