Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a avut un mesaj pentru români. În urma creșterii a costului la alimente, Isărescu oferă sfaturi cetățenilor pentru a face față acestor majorări.
„Printre obiectivele pe care le vom urmări în perioada următoare se află în primul rând obiectivul prevăzut de lege şi acesta este stabilitatea preţurilor. Stabilitatea preţurilor este bunul public cel mai de preţ pe care poate să-l dea o bancă centrală societăţii. Este recunoscut că în condiţii de stabilitate relativă a preţurilor un obiectiv de creştere rezonabil, în cazul nostru 2,5%, cu o marjă de plus-minus 1%, economia se dezvoltă mai bine, sunt şanse mai mari să avem şi stabilitate macroeconomică, financiară şi să avem şi creştere economică durabilă, sustenabilă pe termen lung” a transmis Isărescu.
Alimente, din ce în ce mai scumpe
Scumpiri substanțiale sunt așteptate în special de la data de 1 ianuarie 2025. Guvernatorul BNR a transmis în continuare că va urmări stabilirea unor prețuri care să nu afecteze stabilitatea financiară.
„Multă vreme, până prin anii 2000, s-a crezut că asigurarea stabilităţii financiare vine aproape automat cu asigurarea stabilităţii financiare. Criza din 2008 – 2009 a dovedit că aceasta teză nu este corectă”, a spus acesta.
Isărescu a vorbit și despre o problemă pe care o are România din punct de vedere economic. Mai exact, este vorba de deficitul fiscal-bugetar, ce prezintă, totodată, și deficitul extern. Valoarea acestuia se situează la aproximativ 6-8%.
„Credem că în perioada următoare, hai să zicem 12-16 luni, inflaţia se va stabiliza în marjele stabilite prin politica BNR – 2,5% este ţinta noastră, plus/minus 1%. Bineînţeles că inflaţia depinde de foarte mulţi factori. La reducerea inflaţiei spre 6, acum 5% şi probabil în toamna aceasta sub 5%, am constatat însă o reţinere mai mare. Hai să spunem că inflaţia în România a fost mai încăpăţânată”, a transmis Isărescu.
România vrea să plătească mai puțin pentru energie
Costul energiei este o problemă reală și extrem de importantă pentru cetățeni. Din cauza acestui lucru, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a cerut Comisiei Europene ca zona estică a Europei să nu plătească prețuri mai mari decât cele din vest.
Această cerere oficială a fost făcută de către ministrul Burduja la data de 12 septembrie. Această inițiativă a fost susținută și de Grecia și Bulgaria, conform dailybusiness.ro.
„Nu este nici drept, nici normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat recurent în ultimele luni”, a transmis acesta.