Infofinanciar > Info > Alimentele continuă să se scumpească! Produsul care și-a dublat prețul
Info

Alimentele continuă să se scumpească! Produsul care și-a dublat prețul

Alimentele continuă să se scumpească! Produsul care și-a dublat prețul
Sursa foto: Playtech.ro

Prețurile produselor alimentare continuă să crească, iar unul dintre cele mai consumate produse în gospodăriile românești, prezent în toate bucătăriile, aproape ca și-a dublat prețul la raft. Zahărul alb tos a depășit recent pragul psihologic de 900 de euro pe tonă în Regiunea 3 a Europei, zonă de care aparține și țara noastră. 

Potrivit calculelor realizate de către Comisia Europeană, se estimează ca producția de zahăr să fie cu mult mai mică față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în anul 2022, în această perioadă se produceau 110.000 tone de zahăr, iar anul acesta se preconizează că se vor produce doar 69.800 de tone. Astfel, acesta poate fi un motiv pentru care prețurile aproape că s-au dublat. 

Din aceeași regiune a Europei fac parte și Bulgaria, Estonia, Ungaria, Italia și Portugalia, unde o tonă de zahăr a ajuns să coste 903 euro per  tonă, de altfel acesta fiind și cel mai ridicat preț din întregimea Europei. 

Prețul din Regiunea 3 este cu 100 de euro mai mare decât în restul Europei 

Comparativ cu Regiunea 3 a Europei, în Regiunea 2 prețul este cu 103 euro mai mic, plătindu-se 800 de euro per tonă, iar în Regiunea 1 prețul per tona de zahăr este de 809 euro pe tonă. Aceste majorări au ajuns să fie de 99% peste media înregistrată în anul 2021. 

De asemenea, la nivelul Uniunii Europene o tonă de zahăr alb tos a ajuns să coste de-a lungul anului 2023 la prețul de 814 euro per tonă, un preț totuși cu aproape 100 de euro mai mic față de prețul achitat de comercianții români pentru acest produs. În același timp, țara noastră se confruntă în această perioadă și cu o inflație generalizate la toate produsele și serviciile. 

„Provocările cele mai mari sunt reducerea inflaţiei, creşterea puterii de cumpărare care am dori să ajungă la 8,22%, creşterea investiţiilor. Dacă în acest an am venit cu 7,2% creştere investiţii, ne-am dori să atingem pe anul viitor 10% din PIB şi cu investiţii, scheme de ajutor în zona produselor alimentare şi de construcţii, astfel încât să încercăm să diminuăm acest deficit de balanţă comercială care s-a mărit foarte mult în ultima perioadă” a declarat premierul Marcel Ciolacu, cu doar câteva săptămâni în urmă, înainte de începerea mandatului său în calitate de șef al Executivului. 

„Este o sărăcie fără precedent în România ultimilor 30 de ani”, susține analistul economic Adrian Negrescu. 

Producția locală de zahăr scade 

Evoluția prețului la zahăr în regiunea noastră este influențată și de decizia Ucrainei de a interzice exporturile de cereale și produse alimentare pe toate perioada verii, între datele de 5 iunie și 15 septembrie, țara noastră fiind printre cele mai afectate din Europa de această interdicție. 

De asemenea, estimările de producție pentru România sunt în principal negative, chiar dacă fabrica de zahăr Luduș ar urma să reintre în producție, procesând sfecla românească în scopul producției autohtone de zahăr.  

Potrivit Ministrului Agriculturii, în perioada cuprinsă între luna octombrie a anului trecut și luna mai a anului acesta, România a importat din Ucraina o cantitate de peste 100.000 de tone de zahăr alb tos, ceea ce reprezintă 31,6% din totalul importurilor de zahăr realizate în statele Uniunii Europene, potrivit RomâniaTV.