Infofinanciar > Info > Alimentele românești vor avea prețuri mai mici. Noua ordonanță va fi gata curând
Info

Alimentele românești vor avea prețuri mai mici. Noua ordonanță va fi gata curând

alimente cumpărături (sursă foto: mediafax)
Sursa foto: Arhiva companiei

În următoarele două săptămâni ar putea fi gata noua ordonanță care prevede plafonarea adaosului comercial la alimentele românești. Este vorba despre toate produsele românești, nu doar cele de bază, cum era până acum.

Aceste alimente vor avea un adaos comercial de cel mul 20%. Ministrul Agriculturii a luat această decizie, după ce a observat faptul că produsele românești au un adaos comercial mai mare comparativ cu produsele din import.

Ministrul Agriculturii a descoperit alimente românești în magazine care aveau adaos comercial de 70, 80 sau chiar 100%. În condițiile în care produsele din import aveau un adaos comercial de 15-20%. Dacă se va aplica noua ordonanță, produsele românești se vor ieftini în perioada următoare, potrivit Observator.