Naționala României de Rugby a câștigat contra reprezentativei din Uruguay primul meci din cadrul unei duble. Scorul final a fost de 30 la 22, iar meciul final dintre cele două va avea loc duminica aceasta, pe 17 iulie la ora 21:35.
Aceste confruntări au loc în cadrul unui turneu din America de Sud. „Stejarii” noștri au jucat impecabil pe tot parcursul meciului. Chiar dacă jucătorii de la Uruguay au încercat în repetate rânduri să restabilească echilibrul, având destul de multe atacuri. Chiar și așa, nu a fost suficient pentru a răpune reprezentativa țării noastre.
Victoria contra Uruguay
Situația a avut momente în care a fost extrem de strânsă, deoarece „Los Teros” au înscris două eseuri într-un timp destul de scurt, trei minute mai precis, scorul ajungând să fie de 22 la 20. Situația pe tabelă devine egală, apoi Rupanu face 23:22, iar pe final, România a dominat. Vlăduț Popa a fost jucătorul care a adus ultimele puncte pentru țara noastră, rezultând un scor final de 30-22 pentru „Stejari”.
Președintele Federației de Rugby din România, Alin Petrache, a ținut să îi felicite pe jucătorii noștri prin intermediul rețelelor de socializare. Pe lângă acest lucru, oficialul a pus accent pe modul în care naționala a obținut această victorie. În cadrul postării sale de pe Facebook acesta a spus că 21 de jucători nu au putut să facă parte din lot, dar și că romînii au avut doar o zi la dispoziție pentru a se acomoda cu diferența de fus orar de 6 ore.
Președintele Federației de Rugby spune că acest sport nu are sprijin din partea statului
Un alt aspect important remarcat de Alin Petrache a fost faptul că, în cea mai mare parte a meciului, „Stejarii” au fost doar 14 pe teren, ceea ce înseamnă inferioritate din punct de vedere numeric. Președintele Federației de Rugby s-a plâns și de faptul că Ministerul Sportului oferă condiții care sunt departe de cele necesare pentru a asigura performanța în acest sport. Cu toate acestea, România a obținut victoria și a reușit să avanseze în clasamentul mondial, ajungând pe locul 16.
În plus, contribuția la dezvoltarea rugby-ului din parea Ministerului Sportului este una minimă, spune Alin Petrache. Nu este cunoscut baza sportivă unde naționala se va antrena pentru Cupa Mondială, și nici echipele de juniori nu au prea multe locuri dedicate unde se pot pregăti pentru performanță.
În încheiere, Alin Petrache, conform postării sale, spune că: „Ce pot să vă asigur este că noi ne vom face treaba în continuare. Vom lupta pentru România până la ultima picătură de energie indiferent pe cine avem în față. Adversari externi sau interni”, menționând că dorește puțin respect din partea Ministerului pentru acești jucători minunați dar și pentru acest sport în sine.