Infofinanciar > Info > Alina Gorghiu: România a cheltuit 10 milioane de lei pentru aducerea fugarilor în țară
Info

Alina Gorghiu: România a cheltuit 10 milioane de lei pentru aducerea fugarilor în țară

Alina Gorghiu: România a cheltuit 10 milioane de lei pentru aducerea fugarilor în țară

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a făcut un mic bilanț al sumelor cheltuite de statu române pentru a ”recupera” fugarii răspândiți în Europa și nu numai. Ministrul Gorghiu a precizat că țara noastră a cheltuit 10 milioane de lei pentru aducera în țară a infractorilor străini.

Cu toate acestea sunt șanse mari, ca o parte din sumă să fie recuperată, în condițiile în care a fost adoptată o Hotărâre de Guvern prin care fugarii sunt obligați să-și achite cheltuielile.

„10 milioane de lei. Atât ne-au costat fugarii în 2023. Pe mine, pe tine, pe toţi cetăţenii care contribuie la bugetul de stat. Corect este ca el – fugarul – să acopere cheltuielile aducerii sale în ţară.  Aşa se va întâmpla de acum încolo. Hotărârea de Guvern, adoptată azi, stabileşte la ce cheltuieli ne referim mai exact”, a transmis, miercuri, ministrul Justiţiei.

Alina Gorghiu a detaliat și care sunt costurile pe care le suportăt statul românt pentru aducerea unui fugar în țară. „Ca să îl aduci pe Popescu din Mexic înapoi aici, statul trebuie să facă următoarele cheltuieli: traducerea documentelor necesare, deplasarea escortei, transportul fugarului, să acopere eventuale cheltuieli medicale ale fugarului. Toate acestea nu vor mai fi plătite de stat, ci de fugar. E foarte important să facem justiţie până la capăt”, a subliniat Alina Gorghiu, potrivit News.ro.