A trecut aproape un an de când Rusia a lansat o invazie la scară largă în Ucraina, semănând moarte și distrugere în întreaga țară. Bilanțul războiului este sumbru: mii de civili ucraineni morți, zeci de mii de soldați de ambele părți uciși, milioane de persoane strămutate, orașe și sate întregi ucrainene distruse.
Pe măsură ce intrăm în al doilea an, ambele părți pregătesc ofensive pe scară largă, zeci de mii de noi recruți și noi echipamente sofisticate ce vor fi trimise pe linia frontului. O gamă largă de scenarii care sunt viabile într-o măsură diferită se pot desfășura în acest an. Singurul lucru pe care îl putem prezice cu un grad ridicat de încredere este că vom asista la o baie de sânge la o scară mai mare decât anul trecut.
Obiective declarate
În retorica lor publică, atât Rusia, cât și Ucraina par încrezătoare în victoria lor, dar par să o definească în termeni diferiți.
Guvernul de la Kiev a spus clar că obiectivul său este eliberarea tuturor teritoriilor ucrainene ocupate în prezent de Rusia, inclusiv a Peninsulei Crimeea. Însuși președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu acordat în noiembrie unui canal de televiziune ceh că, odată ce armata ucraineană va obține victoria, liderul de la Kiev își va petrece vacanța în Crimeea, scrie Aljazeera.
Unii oficiali ucraineni au mers chiar mai departe, precizând obiectivul de „a rupe” Federația Rusă. La începutul acestei luni, șeful Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, Oleksiy Danilov, a scris într-un editorial publicat în publicația ucraineană Ukrainska Pravda că Rusia ar trebui „decolonizată”, că ar trebui să fie desființată în forma actuală de stat și că ar trebui încurajate mișcările de independență ale diferitelor popoare din interiorul granițelor sale.
Armata ucraineană a reușit să elibereze unele zone, dar o mare parte din teritoriul ocupat în ultimele 12 luni rămâne sub control rusesc. Mobilizarea este în curs de desfășurare în întreaga țară, iar armata ucraineană primește noi antrenamente și arme din partea Occidentului.
Obiectivele declarate inițial de președintele rus Vladimir Putin au fost „eliberarea” regiunii ucrainene Donbas și „de-nazificarea” și „demilitarizarea” țării.
Inconstanți pe frontul de luptă
Armata rusă nu a reușit să ocupe în totalitate cele două regiuni din Donbas, Donețk și Luhansk, dar a ocupat bucăți mari din alte două regiuni ucrainene din sud, Zaporojie și Herson, asigurând astfel o punte terestră către Crimeea. În octombrie, Putin a semnat legislația care anexează oficial aceste regiuni la Rusia.
În toamnă, autoritățile ruse au desfășurat o campanie de mobilizare la nivel național, adăugând aproximativ 300.000 de soldați la forțele regulate ale țării. O parte dintre aceștia au fost deja desfășurați pe front, ca parte a noii ofensive rusești, dar se pare că majoritatea au rămas în rezervă.
Cu acest amestec de succese și eșecuri militare, Kremlinul a lăsat în mod deliberat destul de vagă definiția unei „victorii” în Ucraina. Astfel, își permite o gamă mult mai largă de rezultate acceptabile pe câmpul de luptă.
Ajutor de miliarde de euro pentru Ucraina
Între timp, Occidentul, deși unit în sprijinul moral pentru Ucraina, a fost, de asemenea, ambiguu cu privire la modul în care ar trebui să se încheie războiul. Retorica oficială a Washingtonului, cel mai mare susținător al Kievului, este că va sprijini guvernul și armata ucraineană „atât timp cât va fi nevoie” pentru a asigura o victorie decisivă asupra Rusiei. În Europa, unii au fost mai prudenți. Președintele francez Emmanuel Macron, de exemplu, a declarat că Rusia ar trebui să fie învinsă, dar nu zdrobită.
Ucraina a primit aproape 40 de miliarde de dolari în ajutor militar din partea Occidentului, din care aproximativ 30 de miliarde de dolari numai din partea Statelor Unite. Luna trecută, țările NATO tocmai au depășit încă una dintre „liniile roșii” autoimpuse, permițând furnizarea de tancuri moderne germane și americane către Ucraina.
Totuși, neoficial, după cum sugerează un articol recent din Washington Post, guvernul ucrainean este avertizat că anul acesta ar putea avea ultima șansă de a schimba faptele de pe front cu sprijinul deplin al Occidentului înainte de inevitabilele negocieri de pace.
Un sondaj recent al factorilor de decizie politică din Uniunea Europeană, realizat de Consiliul European pentru Relații Externe, arată că există mari diferențe între capitalele europene în ceea ce privește rezultatul pe care îl consideră realist în războiul din Ucraina. Doar o mână de respondenți par să perceapă „eliberarea completă” a Kievului ca fiind un rezultat probabil. Mulți se așteaptă ca Rusia să păstreze controlul asupra unei părți din teritoriul ucrainean.
Scenarii posibile
Există mult prea multe necunoscute pentru a face predicții sigure cu privire la situația în care se vor afla Ucraina și Rusia după încă un an de carnagiu. Dar există câteva scenarii care par mai probabile.
O victorie ucraineană copleșitoare, așa cum se preconizează la Kiev, ar fi un triumf al justiției. Dar este, de asemenea, un scenariu al unei rulete rusești, deoarece înfrângerea lui Putin, în special eliberarea Crimeei, l-ar putea foarte bine determina să folosească arme nucleare. Soarta omenirii, în acest caz, va fi în mâinile unui om tulburat care a făcut deja ceea ce este de neconceput, declanșând un război pe scară largă în Europa.
Victoria Rusiei, pe de altă parte, va însemna o înfrângere decisivă a Occidentului și răsturnarea ordinii mondiale de o autocrație agresivă. Dar este puțin probabil ca Rusia să reușească acest lucru, având în vedere performanțele sale mai puțin impresionante de până acum pe câmpul de luptă.
Între aceste două extreme se află o serie întreagă de scenarii mai realiste, bazate pe un nou echilibru care va apărea după sezonul de ofensive rusești și contraofensive ucrainene din acest an.
Este probabil ca Rusia să păstreze o parte din teritoriile ucrainene, dar viitoarele bătălii vor decide cât de mult și, de asemenea, cât de permanent, sau, cu alte cuvinte, cu ce costuri umane și economice va fi capabilă să le mențină.
Un factor important este diferența enormă dintre așteptările sociale din Rusia și Ucraina în ceea ce privește rezultatul unui război. Societatea rusă este călduță în ceea ce privește aventurismul militar și expansiunea teritorială a lui Putin. Ea va accepta o gamă largă de rezultate care nu sunt în mod evident umilitoare sau costisitoare.
Așteptările Ucrainei sunt enorme
Pe de altă parte, așteptările ucrainenilor sunt extrem de mari. Aproape orice fel de compromis ar putea amenința guvernul lui Volodimir Zelenski, care și-a asumat un risc letal prin refuzul de a pune în aplicare acordurile umilitoare de la Minsk și prin hotărârea de a lupta în loc să cedeze ultimatumurilor lui Putin.
Deocamdată, aproape orice aranjament realizabil în mod realist pare să fie mai rău pentru Ucraina decât termenii acordurilor de la Minsk, care au fost abandonate, ceea ce justifică întrebarea: Pentru ce au fost toate aceste sacrificii enorme? Din acest motiv, Zelenski are un stimulent foarte puternic pentru a continua să lupte.
Dacă nu o face, se confruntă cu amenințarea unei reacții interne, până la o lovitură de stat armată din partea elementelor militare radicale și a militanților de extremă dreapta. Aceste temeri, însă, derivă în mare parte din retorica belicoasă de război a lobbyiștilor radicali și din sondajele de opinie realizate într-un moment în care oamenii, în special cei mai înclinați spre compromis, au un stimulent foarte puternic de a nu fi sinceri în privința preferințelor lor.
Cu excepția cazului în care subiectul lor este capitularea totală a Rusiei, orice negocieri de pace viabile vor implica cedarea de teritoriu de către Ucraina. În funcție de performanța țării pe câmpul de luptă, ar putea fi vorba doar de Crimeea; Crimeea și părți din Donbas pe care Rusia le controla efectiv înainte de începerea agresiunii totale de anul trecut; sau aceste teritorii împreună cu cele pe care Rusia le-a confiscat în ultimele 12 luni sau pe care le-ar putea confisca în viitor. Doar în primul scenariu Ucraina va putea pretinde că a obținut o victorie, adică o îmbunătățire a pozițiilor sale în comparație cu cele prevăzute în acordurile de la Minsk.
