De la 1 ianuarie, alocațiile pentru copii vor fi majorate cu aproximativ 10%. Astfel, părinții vor încasa 323 de lei, în loc de 292 de lei, cât primesc acum. Copiii cu dizabilități vor primi aproape 800 de lei.
Chiar și cu această creștere, mulți părinți consideră că alocațiile oferite nu acoperă toate cheltuielile unui copil. Nevoile sunt multe, indiferent de vârsta celor mici.
Pentru copiii sub doi ani, alocațiile vor fi dublate. Cu toate acestea, părinții susțin că nici aceste sume nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile zilnice, conform Digi24.