Camera superioară Parlamentului a adoptat tacit un proiect legislativ propus de deputații liberali prin care s-a propus dublarea alocațiilor pentru susținerea familiilor. Sighiartău, care nu este la prima inițiativă de acest fel, alături de colegii săi, Alexandru Andrei, Liviu Balint, Adrian Cozma, Laurențiu Leoreanu, Sorin Moldovan și nu în ultimul rând George Stângă, și-au propus să crească coeficientul natalității.
Expunerea de motive a inițiativei legislative consemnează aspecte pe care le-au ridicat sociologii români cu mai bine de trei ani în urmă ”Se estimează că după anul 2030, criza demografică va avea un impact nefavorabil puternic atât asupra bugetului general consolidat cât şi asupra potenţialului economiei naţionale”.
Subtilitățile aceste exprimări realizate cu ajutorul limbajului de lemn, fac trimitere la faptul că societatea românească, în momentul de față este una îmbătrânită și nu are puterea de a se auto-conserva spre deosebire de alte minoritșți naționale.
Indicele negativ al natalității motiv de îngrijorare pentru principalul for legislativ
În linii mari, bugetul de Stat nu va mai fi capabil să adune taxele pe fondul unei diminuări a contributivității sociale. Pentru anul 2030, dacă tendințele actuale se vor menține, vor fi afectate atât sistemul de pensii cât și bugetul general din cauza faptului că raportul persoanelor care muncesc versus celor care nu muncesc sau sunt pensionați va fi de 1/3.
Acestui factor se mai adugă și migrația masivă a tinerilor spre statele occidentale. Potrivit statisticilor, peste 8 milioane de români formează Diaspora. Actul normativ 277 emis în 2010 stipulează faptul că familia este formată din soț, soție și copii care locuiesc sub același acoperis. Cei din urmă se află în întreținerea părinților.
Dublarea alocației pentru copii vine la pachet cu serie de condiții de eligibilitate care planează în jurul venitului mediu lunar. Prin urmare, potrivit propunerii legislative vor beneficia de sprijinul financiar familiile care obțin un ” venit mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,80 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocaţiei este de 0,328 ISR pentru familia cu un copil 0,656 pentru familia cu doi copii, 0,984 pentru familia cu trei copii şi 1,312 pentru familia cu cel puţin patru copii.”
Familiile monoparentale vor beneficia și ele de efectele legii 277/2010
Propunera legislativă mai prevede ca ” Pentru familia al cărei venit mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,80 ISR şi până la 1,6 ISR inclusiv, cuantumul alocaţiei este 0,3 ISR pentru familia cu un copil, 0,6 ISR pentru familia cu doi copii, 0,9 ISR pentru familia cu trei copii şi 1,2 ISR pentru familia cu patru copii”.
De asemenea, efectele viitoarei legi va viza și familiile parentale, care sunt formate dintr-o sigură persoană care are în întreținere un copil sau mai mulți și care se află sub tutoratul mamei sau al tătălui. În acest sens inițiativa prevede ca ” Pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,8 ISR inclusiv cuantumul lunar la locaţiei este 0,428 ISR pentru familia cu un copil, 0,856 ISR pentru familia cu doi copii, 1,284 pentru familia cu trei copii şi 1,712 pentru familia cu cel puţin patru copii şi mai mulţi.
Pentru familia monoparentală al cărei venit mediul lunar pe membru de familie se situează peste 0,8 ISR şi până la 1,6 ISR, cuantumul alocaţiei este 0,408 pentru familia cu un copil, 0,816 pentru familia cu doi copii ,1,224 pentru familia cu trei copii şi 1,632 pentru familia cu cel puţin patru copii”.
Valoarea ISR, potrivit stirileprotv.ro, a crescut de la 1 martie de la 500 de lei la 525, 5 și a fost actualizată în concordanță cu rata medie a inflației. Termenul de dezbatere și vot în Senat a propunerii legislative pentru modificarea Legii 277/2010 privind alocația pentru suținerea familiei a fost atins pe 19 septembrie și a fost trimis spre Camera Deputaților care este for decisional în privința acestei chestiuni, potrivit stirileprotv.ro