Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat în cursul zilei de astăzi că un număr de 350.000 de români vor beneficia de ajutorul acordat pentru subvenția facturilor pentru energia electrică. Ministerul a luat această decizie după ce au fost colectate declarațiile pe propria răspundere.
Oficialii ministerului au precizat că pentru situațiile în care nu s-a putut stabili numărul de locatari care stau sub același acoperiș, Compania Națională Poșta Română a demarat un proces național de colectare a declarațiilor pe propria răspundere, în care posibilii beneficiari au raportat situația clară a locului de consum.
Numărul total beneficiarilor se ridică la aproximativ 2 milioane
Peste 450.000 de declarații au fost colectate de Poșta Română, dintre care, spun oficialii Poștei, 350.738 sunt eligibile pentru obținerea cardului pentru energie. Prin urmare, cardurile vor ajunge la beneficiari în zilele următoare.
Astfel, numărul total beneficiarilor se ridică la aproximativ 2 milioane. MIPE a mai anunțat că Poșta Română a emis aproape 600.000 de înștiințări privind neeligibilitatea. Puțin peste 300.000 de informări au vizat persoanele care obțin venituri de peste 2000 de lei. De asemenea, oficialii Poștei au trimis alte 286.409 de înștiințări solicitanților care obțin venituri, pe loc de consum, de peste 2000 de lei.
”Odată cu transmiterea înștiințărilor pentru cei care nu sunt eligibili, marcăm o altă etapă importantă în procesul de operaționalizare a măsurii prin care ajutăm românii vulnerabili să achite facturile la utilități. În tot acest timp în care Poșta a emis și distribuit cardurile de energie, au fost colectate peste 450.000 de declarații pe propria răspundere în baza cărora s-au descoperit alți 350.000 de beneficiari eligibili”, a precizat minitrul Investițiilor și Proiectelor Europene, citat de mediafax.ro.
Au fost efectuate peste 225.000 de plăți, în valoare totală de peste 71.000.000 lei
”Cât de repede, Poșta le va emite și distribui cardul pentru ca și ei să intre în posesia ajutorului. De asemenea, dacă printre cei 590.000 de oameni care primesc înștiințarea sunt locuințe unde figurează locatari care de fapt nu stau acolo, dar venitul le este luat în calcul trebuie să știe că pot solicita anchetă socială și li se va clarifica situația. Numărul de call center 0319966 este disponibil și pot solicita acolo mai multe detalii”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
Începând cu 20 februarie, data de la care s-au putut folosi cardurile, au fost efectuate peste 225.000 de plăți, în valoare totală de peste 71.000.000 lei. Media unei plăți este de 313 lei.
Subvenția se acordă în două tranșe egale a câte 700 de lei. Banii pot fi utilizați pentru achitarea următoarelor servicii: plata facturilor pentru gaz sau energie termică în sistem centralizat de termoficare, pentru achiziționarea buteliilor, a lemnelor de foc, păcurei sau a altor materiale de încălzire. Cardurile pentru energie vor fi alimentate cu a doua tranșă în luna septembrie.