Infofinanciar > Info > Alți bani ne vin în ajutor! Camera Deputaților a aprobat legea
Info

Alți bani ne vin în ajutor! Camera Deputaților a aprobat legea

Alți bani ne vin în ajutor! Camera Deputaților a aprobat legea
Sursa foto: Cancan

Miercuri, 15 septembrie, proiectul de lege vizează aprobarea ordonanței de urgență nr. 114/2022, care instituie modificarea și completarea legii nr.196/2016, privind venitul minim de incluziune a fost aprobat de Camera Deputaților.

Obiectul normativ al proiectului de lege este aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2022, care stabilește modificarea și completarea Legii nr. 196/2016 în sensul stabilirii venitului minim de includere – VMI – din două componente, respectiv prin consolidarea doar a venitului minim garantat și a alocației de întreținere a familiei, completând prevederile legii cu alte categorii de venituri care nu sunt luate în considerare la stabilirea veniturilor nete ale veniturilor nete ale familiei sau persoanei singure, admiterea în program a persoanelor vârstnice fără venituri şi fără susţinători legali care sunt îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidenţiale, actualizarea nivelurilor de venituri şi a cuantumurilor componentelor acordate.

Ce prevede ordonanța

În concluzie, ajutoarele financiare care fac parte din venitul minim de incluziune și măsurile de asistență sociale sunt definite astfel:

a) ajutor de incluziune – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul prevăzut la art. 9 alin. (3) lit. a), pentru asigurarea necesităţilor zilnice de viaţă;

b) ajutor pentru familia cu copii – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul prevăzut la art. 9 alin. (3) lit. c), care au în întreţinere unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a copilului şi stimulării participării acestuia în sistemul de educaţie;

c) stimulente – măsuri speciale de stimulare pentru participarea pe piaţa muncii, acordate în bani sau care reprezintă deduceri aplicate veniturilor persoanei;

d) facilităţi contributive – asigurarea în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de art. 154 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

e) alte drepturi complementare – transferuri financiare şi/sau sprijin în natură, cu scopul de a facilita incluziunea socială şi prevenirea riscului de excluziune socială, acordate beneficiarilor de venit minim de incluziune sau altor categorii aflate în situaţii deosebite constând, după caz, în:

(i) plata asigurării obligatorii a locuinţei în condiţiile Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată;

(ii) acordarea de ajutoare comunitare şi de urgenţă destinate sprijinirii familiei/persoanei singure pentru depăşirea unor situaţii de dificultate temporară şi prevenirea sau reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială;

(iii) accesul la măsuri de sprijin financiar pentru promovarea şi susţinerea frecventării cursurilor de învăţământ, organizate în condiţiile legii de către beneficiarii venitului minim de incluziune; (iv) măsuri de stimulare a ocupării prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte măsuri care să conducă la accesul persoanelor beneficiare de venit minim de incluziune la un loc de muncă; (v) accesul la serviciile sociale disponibile, în funcţie de nevoile identificate în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate.

Reforma va fi implementată până în 2025

„Pentru situaţii de dificultate şi pentru prevenirea sau reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială ale unuia sau mai multor membri din familie a căror nevoie identificată constituie o situaţie particulară şi necesită intervenţie individualizată, se pot acorda ajutoare de urgenţă şi/sau ajutoare comunitare, precum şi măsuri de facilitare a accesului pe piaţa muncii, a accesului la servicii de sănătate şi educaţie, la servicii sociale şi locuire, susţinute din bugetul de stat, din bugetele locale sau fonduri externe”, prevede propunerea legislativă adoptată.

Mai mult, potrivit unui amendament al proiectului de lege „persoana cu vârsta de cel puţin 65 de ani necăsătorită, divorţată sau văduvă, care trăieşte în locuinţa sa de domiciliu sau de reşedinţă ori este găzduită, pe perioadă nedeterminată, într-un serviciu social cu cazare prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare”, arată OUG 114/2022. 

„Obiectivul acestei reforme, cu termen de implementare până la data de 30 iunie 2025,  este de a îmbunătăţi asistenţa socială şi de a reduce sărăcia în rândul celor mai vulnerabile persoane, reducând, în acelaşi timp, sarcinile administrative pentru Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, pentru administraţiile publice locale şi pentru beneficiari”, arată comunicatul de presă al Ministerului Muncii.