Infofinanciar > Info > Am accesat fonduri UE de 90 de miliarde de euro. Avem a doua creștere economică
Info

Am accesat fonduri UE de 90 de miliarde de euro. Avem a doua creștere economică

Fonduri nerambursabile Sursa foto Primăria Comunei Cristian
Sursa foto: Arhiva companiei

Ministrul Economiei, Radu Ştefan Oprea, a anunțat că fondurile UE accesate de România au ajuns la 89,4 miliarde de euro.

89,4 miliarde de euro din fondurile UE a accesat țara noastră din anul aderării, 2007, şi până în septembrie 2023. Potrivit ministrului Economiei, dacă se scad contribuțiile României la bugetul UE, sumele primite au depăşit 60 de miliarde de euro.

„Cred că sunt câteva cifre care spun foarte mult despre evoluţia economiei României, prin comparaţie între 2007 şi astăzi. În perioada 2007 – 2022, România a avut o creştere economică medie anuală (creştere PIB real) de 3.04%. Este a doua cea mai mare din regiune, dupa Polonia (3.83%). Și peste media UE27 de 1.2%. Salariul minim brut pe economie a crescut de la 390 lei la 1 ianuarie 2007, la 3.300 lei la 1 ianuarie 2024”, a precizat Radu Ştefan Oprea.

Potrivit acestuia, PIB/locuitor a înregistrat o creştere de la 40% din media UE în 2006, la 76% in 2022. „România a depăşit Grecia, Ungaria și ne apropiem de Polonia”, precizază ministrul, conform psnews.