Infofinanciar > Info > Am rezolvat-o și pe asta! România intră în Schengen în a doua parte a anului, spun politicienii români de la Bruxelles
Info

Am rezolvat-o și pe asta! România intră în Schengen în a doua parte a anului, spun politicienii români de la Bruxelles

Am rezolvat-o și pe asta! România intră în Schengen în a doua parte a anului, spun politicienii români de la Bruxelles
FOTO:caleaeuropeana.ro

Chestiunea aderării României în spațiul Schengen nu a fost inclusă pe ordinea de zi a Consiliului Informal pe Justiție și Afaceri Interne (JAI), care se desfășoară în perioada 26-27 ianuarie.

Teme precum migrația, azilul pentru migranți, lupta împotriva crimei organizate, adoptarea unui nou instrument pentru transferul procedurilor penale sau agresiunea împotriva Rusiei au primat în fața subiectului aderării României în spațiul de liberă circulație în zona euro.

”Am discutat cu omologul austriac și sunt încrezător că vom relua dialogul în perioada următoare, întrucât România are o așteptare legitimă ca Austria să își reconsidere poziția exprimată la vot în decembrie anul trecut”, a precizat ministrul de interne, Lucian Bode.

Austria a venit cu temele pregătite de acasă

Principalul contestatar al României, Austria a venit cu temele făcute de acasă și a promovat propria sa agendă la Consiliul JAI. Viena pune presiuni blocului comunitar european pentru eficientizarea măsurilor privind protecția coerentă a frontierelor în lupta împotriva contrabandei și a migrație ilegale.

Karl Nehammer solicită Uniunii Europene să intervină în țările terțe din Africa și Asia, principala sursă de migranți ilegali. Austriecii plusează și cer stabilirea unei cote de migranți și adaugă precizarea că migranților care solicită azil în afara spațiului european ar trebui să li se ofere posibilitatea de a solicita acest lucru în punctele de lucru ale ONU și Crucii Roșii sau ambasade.

În privința aderării României în spațiul Schengen, eurodeputatul Victor Negrescu, una dintre cele mai active voci din Parlamentul European a declarat că:

„ România are în continuare o șansă să intre în spațiul Schengen. Am văzut cum Croația a reușit să convingă guvernul de dreapta din Austria pentru a o sprijini în acest sens, chiar dacă la momentul respectiv erau probleme cu migranții. Este evident că vorbim de un alt tip de dialog pe care trebuie să-l poarte România cu Austria și împreună cu ceilalți parteneri europeni, pentru a obține acest deziderat.

Ne trebuie o strategie coerentă, un alt tip de abordare față de anul trecut. Nu este suficient doar să faci o poză sau din când în când să spui că ai avut o discuție. Trebuie să mergem mult mai strategic în acest sens, trebuie o implicare mult mai largă din partea celor care au un cuvânt de spus pe acest subiect”.

Soluțiile propuse de eurodeputatul Victor Negrescu

O soluție pentru accelerarea procesului de aderare constă în evoluții semnificative pe zona de migrație, în aceste condiții Negrescu a purtat un dialog cu comisarul care se ocupă de acest lucru, în acest sens Comisia Europeană va sprijini politica de returnare a migranților în țările de origine.

„ În același timp, trebuie să existe niște evoluții pe zona de migrație. În sensul acesta am discutat și cu comisarul care se ocupă de această problematică. Chiar zilele acestea, Comisia Europeană a venit cu un răspuns pentru Austria. Practic, Comisia va sprijini și mai mult politica de returnare a migranților în țările de origine.

Deci, Austria a primit deja, practic, un sprijin pentru mai multe solicitări pe care le-a făcut. Nu pentru toate, nu pentru acel gard (din Bulgaria, n.r.), dar sunt convins că în lunile care urmează ține și de România, și de cei care reprezintă în acest format țara noastră, să avem evoluții substanțiale, în așa fel încât poate în a doua parte a anului să ne gândim la o aderare la spațiul Schengen. Dar în aceste prime luni ale anului contează ce face România în aceste discuții, a declarat Victor Negrescu pentru antena3.ro.

”Trebuie să oferim răspunsuri pe zona de migrație împreună cu partenerii europeni”

Social-democratul a subliniat faptul că aderarea României nu a fost inclusă pe agenda de zi reprezintă un eșec diplomatic pentru țara noastră.

„De aceea, revin la această necesitate a unei abordări mai profesioniste și la un plus de coerență pe acest subiect. Trebuie să avem un dialog direct cu partenerii din Austria, la cel mai înalt nivel. Trebuie ca executivul european (Comisia Europeană) să ne sprijine mult mai activ pe această problematică.

Trebuie să oferim răspunsuri pe zona de migrație împreună cu partenerii europeni. Trebuie să avem o strategie cu Bulgaria. În această logică, trebuie să apelăm la toate mijloacele, inclusiv cele legale, pentru a ne susține dezideratul”, a adăugat europarlamentarul Victor Negrescu.