Infofinanciar > Info > Am scăpat de amenda de 2500 de lei. Șoferii din Capitală pot răsufla usurați
Info

Am scăpat de amenda de 2500 de lei. Șoferii din Capitală pot răsufla usurați

Am scăpat de amenda de 2500 de lei. Șoferii din Capitală pot răsufla usurați
Sursa foto: Arhiva companiei

Consiliul general al Capitalei a respins proiectul de amenda pentru parcare de 2.500 de lei. Conform propunerii, aceasta se aplica pentru neplata tarifului 5 lei/oră şi a notei de constatare de 200 de lei.

Propunerea legislativă prevedea că amenda se aplica dacă plățile nu se efectuau în decurs de 15 zile. În aceste situaţii, Poliţia Locală trebuia să comunice nota de constatare. Dacă nici nota de constatare nu era plătită nici în 15 zile, Poliţia Locală emitea un proces verbal de contravenţie, iar amenda aplicată era între 1.500 și 2.500 de lei. Potrivit propunerii, amenda prevăzută pentru persoanele juridice era între 3.000 și 5.000 lei.

În referatul de aprobare, viceprimarul Stelian Bujduveanu sublinia că implementarea strategiei de parcare în Capitală necesită „măsuri ferme, coerente care să-şi dovedească utilitatea şi eficienţa”, conform Agerpres.