Criza din sistemul medical autohton capătă noi dimensiuni. Potrivit sindicatelor din Sănătate, 70% din ambulanțele din România sunt vechi și nu oferă nicio garanție în cazul unei situații de urgență
Găurile din sistemul de sănătate românesc nu mai contenesc să iasă la iveală. Parte din ele au fost expuse cu ocazia recentei greve a personalului medical. Guvernul s-a grăbit să răspundă cerințelor salariale, dar nu și să remedieze problemele semnalate. Una dintre aceasta este reprezentată de faptul că 70% din ambulanțele din România sunt vechi de peste 10 ani.
Gheorghe Chiș, președintele Federației Sindicale „Ambulanța” din România a reamintit că parcul auto de care dispune sistemul este vechi. Mai mult de jumătate din cele aproximativ 2.000 de mașini sunt mai vechi de 10 ani. Potrivit acestuia, mai au puțin și nimeni nu se va mai putea baza pe ele atunci când e o urgență.
Ambulanțele din România sunt vechi și nesigure
„Se confirmă ceea ce eu am spus anul trecut când am ieșit public într-un miting de sensibilizare în București. Din păcate, de anul trecut din toamnă nu s-au întâmplat minuni. Ne găsim într-o situație critică. În acest moment noi lucrăm cu aproximativ 2.000 de mașini, din care un procent de 70% sunt depăşite. Sunt de peste 10 ani“, a declarat Gheorghe Chiș în cadrul unei intervenții televizate.
În aceste condiții, ambulanțierii susțin că este iminentă situația în care nu vor mai avea cum să intervină la urgențe. Pentru a preveni acest lucru, parcul auto va trebui reînnoit. Astfel, ar trebui achiziționate, în regim de urgență, circa 3.500 de ambulanțe noi.
Un obiectiv dificil sau chiar imposibil de atins în contextul actual, când Guvernul caută să vadă de unde mai poate tăia din cheltuieli pentru a acoperi gaura din buget.
Nu doar mașinile sunt depășite, ci și aparatura
Liderul sindical a precizat că nu doar ambulanțele în sine sunt vechi, ci și aparatura medicală cu care sunt dotate. Problema este agravată de faptul că multe dintre echipamente necesită reparații, a căror valoare depășește investiția inițială.
„Problema nu e doar partea auto, e vorba și de aparatura medicală. O ambulanță nu poate să plece la un caz dacă aparatura medicală nu e corespunzătoare. Avem probleme! Cât despre reparația acestor aparaturi, am ajuns să plătim reparația mai mult decât valoarea inițială a aparaturii. Vă dau exemplu un defibrilator. Nu ai cum să repari ceva să coste mai mult decât ar costa nou. Aparatele sunt vechi, generația 2007, prețurile au crescut, ne găsim într-o situație critică. Pe partea auto ce să mai discutăm, mașinile sunt în service. Una intră una iese, nu mai avem timp să facem reparațiile curente. Ceea ce duce la defecțiuni în timpul deplasărilor”, a explicat Gheorghe Chiș.
Liderul sindical a dat exemplul unui caz recent, de la Constanța, când a izbucnit incendiul la motorul unei ambulanțe aflate în curtea Spitalului Județean de Urgență. „E normal, mașina e veche, uzată, depășită. Din păcate doar acum s-a făcut un studiu de piață sub coordonarea DSU. Dacă într-un an de zile s-a făcut un studiu de piață, mă întreb când se va efectua licitația și când vom avea prima ambulanță nouă”, a precizat Chiș, citat de Fanatik.