Un organism de reglementare australian a amendat X, platforma de socializare a lui Elon Musk, cu 610.500 de dolari australieni (386.000 de dolari). Motivul este că nu a cooperat cu o anchetă privind practicile de combatere a abuzurilor asupra copiilor. Amenda este o lovitură pentru companie, care a avut dificultăți în a-și păstra agenții de publicitate pe fondul plângerilor potrivit cărora ar fi îngăduit moderarea conținutului.
Comisia pentru e-Securitate a amendat X, spunând că nu a răspuns la întrebări. De asemenea și că a durat mult să răspundă la rapoartele privind materiale despre abuzuri asupra copiilor pe platformă și metodele folosite pentru a le detecta.
Amenda lovește în reputația companiei care a înregistrat o scădere continuă a veniturilor. Acestea au fost generate de faptul că agenții de publicitate au redus cheltuielile pe o platformă care a oprit majoritatea moderării conținutului și a restabilit mii de conturi interzise.
Cel mai recent, UE a anunțat că investighează X pentru o posibilă încălcare a noilor sale norme tehnologice, după ce platforma a fost acuzată că nu a reușit să țină în frâu dezinformarea în legătură cu atacul Hamas asupra Israelului, informează reuters.com