Infofinanciar > Info > Amendă record pentru Lidl! Alimente mucegăite și clienți înșelați la preț. Nereguli la nivel național
Info

Amendă record pentru Lidl! Alimente mucegăite și clienți înșelați la preț. Nereguli la nivel național

Amendă record pentru Lidl! Alimente mucegăite și clienți înșelați la preț. Nereguli la nivel național
sursa foto: The Grocer

În urma unor controale la supermarketurile Lidl din toată țara, comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare totală de peste 7 milioane de lei. Aceștia au descoperit fructe și legume mucegăite la vânzare, produse alimentare expirate sau în stare proastă, vitrine murdare și rafturi pline de dezordine. Dar, au descoperit și erori de etichetare sau diferențe între prețurile de la raft și cele de la casa de marcat. News.ro a relatat că 38 de magazine au fost închise până la remedierea problemelor.

De la începutul anului, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a efectuat 307 inspecții la supermarketurile Lidl din întreaga țară, ca parte a unei teme de control care include examinarea modului în care marile lanțuri de retail care activează în România respectă legislația în domeniu, a informat vineri Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Ca urmare a neregulilor descoperite, comisarii ANPC au aplicat 133 de avertismente și 481 de sancțiuni în valoare totală de peste 7,3 milioane de lei. În plus, aceștia au decis sistarea temporară a prestării serviciilor în 38 de unități repartizate în următoarele județe: Arad, Prahova, Caraș-Severin, Hunedoara, Neamț, Iași, Constanța, Olt, Dolj, Brașov, Alba, Mureș, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bistrița Năsăud și București, precum și oprirea definitivă a comercializării produselor neconforme în valoare de peste 125.000 de lei.

”Nu ştiu cum funcţionează această reţea în celelalte ţări. Speram ca măcar în România să fie un exemplu pentru toţi ceilalţi, dar mai ales pentru noi. De asemenea nu ştiu dacă, în ţara de origine a acestui operator economic, se mănâncă legume şi fructe mucegăite sau preţurile de la raft nu se potrivesc cu cele de la casă. Mă întreb şi dacă, după venirea unei autorităţi în control şi aplicarea unor sancţiuni, lucrurile sunt tratate cu aceeaşi superficialitate şi dezinteres. Noi ne luaserăm pixuri să învăţăm ce trebuie să facem, dar a trebuit să scriem cu ele în procese verbale de sancţiune”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, potrivit G4media.

Mai mult, comisarii au solicitat ca 66 de întreprinderi să înceteze practicile comerciale neloiale și ca un magazin din Bacău să fie închis temporar pentru o perioadă de până la șase luni.

Ce nereguli au fost descoperite

Acesta a făcut și o postare pe FaceBook în care a prezentat o listă cu neregulile găsite:

„Dintre cele mai importante abateri de la legislația în vigoare, constatate de comisarii ANPC, menționăm:

– comercializarea unor produse alimentare cu data durabilității minimale depășită

– depozitare a unor produse de panificație neambalate, în lazi cu praf și impurități,

– folosirea unor vitrine sau lăzi frigorifice fără grafice de monitorizare a temperaturii, deteriorate sau neigienizate, cu gheață în exces, depuneri de praf, mâzgă, resturi alimentare și de ambalaj, lovite, cu rugină, chedere rupte

– utilizarea unor rafturi de expunere și a unor tăvi deteriorate sau neigienizate

– folosirea unor cuptoare neigienizate

– comercializarea unor produse fără a avea eticheta cu elemente de identificare privind lotul și data limită de consum

– comercializarea unor produse alimentare cu ambalaje depreciate, devidate, cu lovituri mecanice

– comercializarea unor fructe/legume ca fiind calitatea I când, în realitate, prezentau lovituri mecanice, mucegai și zone încolțite

– lipsa de la raft a prețurilor produselor

– nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa de la raft a produsului de referință, în cazul comercializării produselor, în sistem multipack, nespecificarea perioadei în care se desfășura promoția etc.)

– neconcordanțe între prețul produselor de la raft și cel de la casa de marcat

– existența unor condiții de depozitare necorespunzătoare, cu curățenie deficitară

– lipsa menționării factorilor alergeni de pe etichetele produse în magazine

– lipsa menționării țării de proveniență a unora dintre produsele

– nerespectarea temperaturii de depozitare indicate de producător a produselor

– comercializarea unor produse electrice cu certificate de garanție incomplete

– lipsa declarațiilor de conformitate în cazul unor produse electrocasnice comercializate sau netraducerea acestora în limba română

– lipsa traducerii în limba română pe etichetele unora dintre produse

– lipsa menționării pe etichetă a termenului de valabilitate al produsului

– comercializarea unor produse cu fibre textile cu risc de inhalare pentru copiii aflați în limita de vârstă indicate de producători”, a scris Horia Constantinescu pe rețeaua de socializare.