Pentru prevenirea accidentelor rutiere, autoritățile au impus unele limite de viteză. Pe autostradă este permis condusul mai rapid.
În general pe autostrăzi limita de viteză este de 130 km/h, pe șoselele expres este de 120 km/h și pe drumurile europene de 100 km/h. Pe rutele naționale sau județene viteza permisă atinge 90 km/h, dar în localități este redusă la 50km/h.
Șoferii pot fi sancționați dur dacă nu respectă normele. Mai puțin cunoscut este faptul că vitezomanii pot rămâne și fără permis de conducere.
Amenda a crescut la 202,5 lei de la 1 ianuarie. În acest context, cea mai mică amendă privind depășirea limitei de viteză începe de la 405 lei. Sancționarea cea mai mare sare peste 4.000 de lei, ajungând la o sumă semnificativă de 4.050 de lei.
Penalizările sunt în funcție de viteza depășită, după cum urmează:
-10-20 km/h: 2-3 puncte de amendă.
-21-30 km/h: 4-5 puncte de amendă.
-31-40 km/h: 6-8 puncte de amendă.
-41-50 km/h: 9-20 puncte de amendă.
-Peste 50 km/h: 9-20 puncte de amendă + suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.
-Peste 70 km/h: 9-20 puncte de amendă + suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile, conform romaniatv.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter