Infofinanciar > Info > Amenzi de 1,6 milioane de lei pentru gunoiul lăsat în locuri nepermise! Ce spune legea deșeurilor
Info

Amenzi de 1,6 milioane de lei pentru gunoiul lăsat în locuri nepermise! Ce spune legea deșeurilor

Amenzi de 1,6 milioane de lei pentru gunoiul lăsat în locuri nepermise! Ce spune legea deșeurilor
sursa foto: arhiva companiei

Mulți români își lasă gunoiul pe spațiul public. Acest lucru se întâmplă, de cele mai multe ori, din cauză că multe blocuri nu au pubele. Dar, acest lucru atrage amenzi semnificative. Polițiștii locali din Constanța au aplicat 221 de amenzi într-o singură săptămână. Valoarea totală a amenzilor este de 1.682.950 de lei. Amenzile au fost date persoanelor juridice și fizice. Încălcările vizau legislația privind protecția mediului și gestionarea deșeurilor.

Acțiunea a vizat combaterea depozitării ilegale de deșeuri pe domeniul public. Polițiștii au dispus și măsuri complementare pentru remedierea problemelor.

„Abaterile constatate includ necolectarea selectivă a deşeurilor, lăsarea pungilor de gunoi menajer lângă coşurile stradale, nesalubrizarea carosabilului în şantiere, depozitarea deşeurilor în alte recipiente decât europubele, şi neigienizarea terenurilor afectate de vegetaţie crescută în exces, precum şi alte forme de depozitare ilegală a deşeurilor”, precizează sursa citată.

Cetățenii sunt încurajați să acționeze responsabil. Este important să gestioneze corect gunoiul pentru a preveni încălcările legale.

Monitorizarea și sancționarea vor continua. Scopul este menținerea unui mediu public civilizat, potrivit Agerpres.