Infofinanciar > Info > Amenzi de aproape 1.000 de lei pentru șoferi. Autoritățile nu mai pot trece cu vederea
Info

Amenzi de aproape 1.000 de lei pentru șoferi. Autoritățile nu mai pot trece cu vederea

Amenzile pe care le-au primit în UE se plătesc în țările respective
Sursă foto: arhivă

O greșeală nesemnificativă poate aduce amenzi de aproape 1.000 de lei. Înainte polițiștii treceau cu vederea, acum nu se mai poate.

Manevrele ilegale din trafic duc ori la puncte de penalizare, ori la avertismente sau amenzi. Gravitatea faptei fiind criteriul după care se „ghidează” autoritățile. Astfel, înainte de modificarea Codului Rutier, șoferii care se aflau în mașină cu persoane bolnave puteau ajunge la un consens cu polițiștii, daca era necesară deplasarea urgentă la spital. Acest lucru s-a schimbat acum.

Oamenii legii sunt obligați să sancționeze șoferii care aleg să nu respecte regulile de circulație. Amenzile pot fi de până la 825 de lei, în funcție de gravitatea faptei.

„În contextul intrării în vigoare a O.U.G nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei, poliţiştii rutieri, în cadrul acţiunilor, desfăşoară şi activităţi de informare a conducătorilor de vehicule  cu privire la noile prevederi legale ce vizează procedura comunicării procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei”, informează oficialii Poliției, potrivit româniatv.