Infofinanciar > Info > Amenzi de până la 600 de euro pentru depășirea vitezei regulamentare! Ce sancțiuni riscă șoferii vitezomani
Info

Amenzi de până la 600 de euro pentru depășirea vitezei regulamentare! Ce sancțiuni riscă șoferii vitezomani

Amenzi de până la 600 de euro pentru depășirea vitezei regulamentare! Ce sancțiuni riscă șoferii vitezomani
FOTO: b365.ro

Conform legislației rutiere în vigoare, viteza de deplasare pe drumurile publie a patriei oscilează de la 30 de km/h la 130 km/h, la care se mai adugă anumite restricții în funcție de statutul șoferului, condițiile meterologice sau dacă pe tronsonul de drum pe care se circulă se efectuează lucrări de mentenanță.

Codul rutier prevede o amendă de până la 600 de euro pentru depășirea vitezei regulamentare și atrage după sine, în anumite cazuri, suspendarea temporară a dreptului de a conduce, conform promotor.ro

Cât veți plăti pentru depășirea vitezei

Fiecare contravenție este calculată în puncte amendă care la rândul lor sunt calculate în funcție de salariul minim pe economie, 10% din salariul minim reprezintă un punct de amendă.

Încălcarea legislației rutiere prevede pe lângă amenda contravențională și retinerea punctelor de permis. Aveți la dispoziție 15 puncte, odată ce ați atins acest prag vi se reține dreptul de a șofa pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul în care acest prag a fost atins din nou într-un interval mai mic de 6 luni, permisul vi se va suspenda din nou. Prin urmare punctele de permis se vor șterge după 180 de zile.

Amenzile pentru depășirea vitezei pornesc de la 290 de lei și pot ajunge până la 2900 în funcție de viteza cu care rulați peste limita admisă. Rularae cu o viteză de 50 de km/h peste limita legală atrage după sine reținerea permisului de conducere.

Cum acuratețea vitezometrului are o marjă de eroare, legea prevede ca pentru depășirea vitezei cu doar 10 km/h, conducătorul auto să fie sancționat doar cu avertsiment.

Trebuie să luați în calcul că orice abatere de la normele prevăzute în codul rutier în materie de viteză de deplasare produce în mod automat puncte de amendă și puncte de penalizare.

De exemplu, dacă rulați cu 20 de km/h peste viteza legală riscați să scoateți din buzunar de la 290 de lei pâna la 725 de lei și veți primi și trei puncte de penalizare.

Dacă apăsați viteza de acelerație și depășiți limita legală cu 30 de km/h vă încadrați la o amendă de maxim 1160 de lei și patru puncte de penalizare.

Lucrurile se complică atunci când rulați cu peste 40 de km/h peste limită, în acest caz suteți pasibil de o amendă de până la 2900 de lei și șase puncte de penalizare.

Odată ce ați depășit limita legal admisă cu peste 50 de km/h ar fi bine să vă orientați spre alt mijloc de transport căci timp de 3 luni nu veți mai avea dreptul de conduce.

Valoarea punctului amendă a fost stabilit în 2018 la 145 de lei.

Pot fi amendat dacă rulez cu viteză prea mică

Dacă vă aflați la capătul opus, în sensul că rulați extrem de prudent, prea prudent, aflați că legislația rutieră prevede amenzi și în acest sens, rularea cu o viteză mai mică decât cea prevăzută de lege vă scoate din buzunar până la 435 de lei.

Să nu vă inchipuiți că poliția Română nu are tehnica necesară monitorizării traficului și în condiții nefavorabile, pistoalele radar pot înregistra viteza de la o distanță de 2-3 kilometri atât pe timp de noapte cât și pe o vreme ploioasă, ne informează cei de la promotor.ro