Infofinanciar > Info > Amenzi mari pentru locatarii de bloc! Despre ce lege este vorba
Info

Amenzi mari pentru locatarii de bloc! Despre ce lege este vorba

Amenzi mari pentru locatarii de bloc! Despre ce lege este vorba
sursa foto arhiva companiei

Românii care folosesc mașina de spălat, aspiratorul sau acordează vreun instrument muzical la ore nepotrivite riscă amenzi de circa 1.500 de lei. Este vorba de programul de liniște pe care cei care locuiesc la bloc trebuie să îl respecte.

În mod convențional orele de liniște sunt între 22 seara și 6 dimineața și în intervalul orar 15 -17.

În cazul în care folosiți în timpul orelor de liniște la bloc aparatură care face zgomot puternic sau instrumente muzicale de intensitate mare, atunci puteți fi sancționat cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei.

Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice incriminează:

tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, arată Poliția Română.