Șoferii pot primi amenzi usturătoare pentru oprirea sau staționarea neregulamentară, chiar și în caz de defecțiune tehnică, dacă nu respectă anumite reguli. Codul Rutier interzice oprirea în zone periculoase, însă există excepții.
Dacă o defecțiune tehnică forțează oprirea vehiculului, aceasta este considerată oprire involuntară. În aceste situații, șoferul nu va primi amendă, deoarece oprirea nu a fost intenționată. Cu toate acestea, sunt impuse obligații clare.
Mașina trebuie scoasă din partea carosabilă, dacă este posibil. Luminile de avarie trebuie aprinse imediat, iar un triunghi reflectorizant trebuie plasat la cel puțin 30 de metri în spatele vehiculului. În cazul în care luminile de avarie nu funcționează, se poate folosi o lampă portativă cu lumină galbenă intermitentă.
Dacă oprirea este voluntară în zone interzise, șoferii pot primi între 4 și 5 puncte de amendă, adică între 660 și 825 de lei. Pentru staționare, amenzile variază între 330 și 495 de lei, potrivit ProMotor.