Infofinanciar > Info > Amenzile pe care le poți primi ca șofer român pe drumurile Republicii Moldova. Te-ai fi gândit la asta?
Info

Amenzile pe care le poți primi ca șofer român pe drumurile Republicii Moldova. Te-ai fi gândit la asta?

Amenzile pe care le poți primi ca șofer român pe drumurile Republicii Moldova. Te-ai fi gândit la asta?
Credit imagine: Historia

Există anumite legi care arată niște diferențe între România și Republica Moldova. Spre exemplu, știai că pe drumurile Moldovei poți merge gratuit timp de 180 de zile, după care riști să plătești o amendă? În cadrul legislativ al României, în schimb, nu există o prevedere conform căreia șoferii moldoveni trebuie să plătească pentru circulația pe drumurile noastre.

Șeful Serviciului Vamal din Republica Moldova, Valeriu Cozierv, a declarat următoarele: „A fost luată decizia ca Republica Moldova să se alinieze prevederilor legale ale Convenției de la Istanbul care prevede că mijloacele de transport străine se pot afla pe teritoriul unui stat străin pe o perioada de 180 de zile, timp de 12 luni consecutiv”. Conform aderării la Convenția de la Istanbul, mașinile cu numere străine, inclusiv cele din România, pot fi pe teritoriul Republicii Moldova fără costuri suplimentare vreme de 180 de zile.

Ce se întâmplă la depășirea termenului

Autoritățile moldovene au declarat că șederea vehiculelor străine este măsurată cu ajutorul filtrelor: ,,Primul filtru este la momentul traversării frontierei. Avem un sistem informațional automatizat care la traversarea frontierei, atât pe sensul de intrare sau de ieșire din tara, sistemul emite un mesaj în atenționarea funcționarului despre faptul că aceasta mașină s-a aflat pe o perioada mai mare de 180 de zile pe teritoriul țării”.

De asemenea, „Mijloacele de transport sunt stopate, este verificat daca termenul de 180 de zile este respectat. În cazul în care termenul este mai mare, aceste instituții sunt obligate să escorteze acest mijloc la cel mai apropiat post vamal sau să le scoață din țară”. Așadar, există multiple riscuri în cazul în care acest termen este depășit. Riști să fii întors la cel mai apropiat punct vamal sau pur și simplu expulzat din Republica Moldova.

Amenda pe care o poți primi în cazul în care contravii legii este de 4.500 de lei, cu posibilitatea de a plăti doar 2.250 de lei în primele 72 de ore. De asemenea, ei trebuie să scoată mașina din Republică timp de 30 de zile consecutive.

Ce alte detalii trebuie să știi

Acest proiect de lege a fost aprobat și este în curs de promulgare în momentul de față. Această lege va fi valabilă pe întreg teritoriul Moldovei, fiind necesară aplicarea ei inclusiv pe teritoriile separatiste, precum republica moldovenesc-nistreană sau Găgăuzia, se arată într-un articol publicat de Timpul.md, care se arată împotriva acestei noutăți legislative. Totuși, rămâne de văzut felul în care noua aderare la Convenția de la Istanbul va fi pusă în practică.