Infofinanciar > Lumea la zi > Americanii au rămas fără grâu! SUA au cumpărat peste 210.000 de tone de grâne din Uniunea Europeană
Lumea la zi

Americanii au rămas fără grâu! SUA au cumpărat peste 210.000 de tone de grâne din Uniunea Europeană

Grâu Sursa foto: Agrointeligența
Sursa foto: Agrointeligența

Tot mai mulle companii din domeniul alimentar din Statele Unite ale Americii au achiziționat recent aproximativ 210.000 de tone de grâu cu origine din Uniunea Europeană. Grânele au fost achiziționate de către americani din state precum Germania sau Polonia. 

Traderii americani declară că achizițiile ar urma să se desfășoare în tranșe, ajungând la un număr total de cinci transporturi din Polonia, și încă două din Germania. Fiecare livrare în parte ar urma să aibă o cantitate totală de 30.000 tone de grâu.  „În condiţiile în care preţurile pentru grâul european sunt la cel mai redus nivel din ultimele 22 de luni, calculele comerciale lucrează în prezent în favoarea grâului din UE pe piaţa din SUA”, a spus un trader. 

Livrările se derulează în perioada cuprinsă între mai și august 

Interesul pentru achizițiile de grâu crește în ultima perioadă, mai ales când vine vorba de grâul achiziționat din Uniunea Europeană. Traderii americani susțin că există foarte mulți cumpărători interesați de livrări de 30.000 de tone de grâu pentru luna iunie și alte 30.000 de tone pentru august. 

În ultima perioadă SUA au ajuns în situația fără precedent de a fi nevoită să achiziționeze și să importe grâu din Europa, după ce o secetă cumplită a afectat culturile agricole. La nivel național, fermierii care cultivă grâu intenționează să renunțe la 33% din hectarele pe care le-au plantat, cel mai mare procent de la Primul Război Mondial încoace, a anunțat Departamentul american al Agriculturii într-un raport din 12 mai. 

Fermierii din Kansas își abandonează culturile 

Fermierii din Kansas, cel mai mare producător american de grâu folosit la fabricarea pâinii, își abandonează culturile după ce o secetă severă și frigul dăunător au devastat fermele. Aceștia stropesc în mod intenționat câmpurile de grâu cu substanțe chimice care ucid culturile și solicită plata asigurărilor mai mult decât în mod normal, mizând că grâul nu merită să fie recoltat, a constatat Reuters în cadrul unui tur de trei zile în acest stat. Alți cultivatori predau câmpurile cu aspect dezolant vitelor pentru pășunat, potrivit Economica.net.

Abandonarea câmpurilor va duce la o ofertă mai mică de grâu din SUA în cel de-al cincilea exportator mondial de grâu, stocurile urmând să scadă la minimul ultimilor 16 ani. Ratele ridicate de abandonare dau o lovitură economică orașelor agricole și forțează cumpărătorii de grâu să își ajusteze planurile de aprovizionare, cumpărând grâul de bază din altă parte. 

Criza fermierilor a ajuns și în SUA

Potrivit raportului, se așteaptă ca fermierii din Kansas să abandoneze aproximativ 19% din suprafețele plantate toamna trecută, față de 10% anul trecut și 4% în 2021. Dar fermierii, comercianții de cereale și reprezentanții marilor companii alimentare care au traversat statul în cadrul unui tur anual al culturilor săptămâna trecută avertizează asupra unui procent și mai mare de hectare nerecoltate. 

Condițiile de recoltă indică un rezultat similar cu cel din 1989, când fermierii nu au recoltat 28% din grâul pe care l-au plantat, a declarat Justin Gilpin, directorul executiv al Comisiei pentru grâu din Kansas și unul dintre conducătorii turneului. 

„Aveți o recoltă de grâu care nu a ieșit la suprafață”, a spus el.