Infofinanciar > Info > Amnistie fiscală 2024. Data limită pentru depunerea cererilor
Info

Amnistie fiscală 2024. Data limită pentru depunerea cererilor

Amnistie fiscală 2024. Data limită pentru depunerea cererilor
Sursa foto: Arhiva companiei

Contribuabilii români, persoane fizice și juridice, care au datorii fiscale, pot beneficia de o nouă amnistie fiscală oferită de Guvern. Aceasta a fost adoptată prin Ordonanța de Urgență nr. 107/2024.

Această măsură vizează creșterea veniturilor bugetului de stat, în condițiile în care deficitul bugetar estimat pentru 2024 este de 6,9% din PIB, față de 5% cât era prognozat, potrivit Comisiei Europene.

Ce presupune noua amnistie

Noua amnistie permite debitorilor anularea dobânzilor și penalităților aferente datoriilor bugetare principale restante la 31 august 2024. Aceștia trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Acestea presupun stingerea debitului principal, a obligațiilor principale și accesorii cu termene de plată între 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare, depunerea cererii de anulare și transmiterea la timp a declarațiilor fiscale.

Obligațiile bugetare principale restante la 31 august 2024 ar putea fi anulate dacă sunt achitate până la 25 noiembrie 2024.

Pentru sumele stabilite prin decizii de impunere comunicate până la 31 august 2024, accesoriile sunt anulate dacă datoriile principale sunt plătite la termen, conform Codului de procedură fiscală. În cazul obligațiilor restante plătite integral înainte de 31 august 2024, accesoriile pot fi anulate retroactiv doar dacă nu au fost deja achitate sau dacă sunt achitate după 6 septembrie 2024, data intrării în vigoare a ordonanței.

De asemenea, dobânzile și penalitățile aferente obligațiilor declarate suplimentar prin declarații rectificative depuse între 1 septembrie și 25 noiembrie 2024 vor fi anulate, cu condiția ca datoriile principale să fie plătite înainte de depunerea cererii de amnistie, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024.

La început, proiectul de act normativ prevedea că amnistia fiscală se aplica doar contribuabililor pentru care controlul fiscal fusese finalizat. Însă, decizia de impunere nu fusese comunicată până la intrarea în vigoare a ordonanței. Această condiție a fost eliminată în varianta finală a OUG 107.

Obligațiile suspendate

În ceea ce privește obligațiile bugetare suspendate, se poate aplica amnistia, dacă suspendarea încetează înainte de 25 noiembrie 2024.

Accesoriile creanțelor fiscale eșalonate, cu termene de plată între intrarea în vigoare a ordonanței și 25 noiembrie 2024, pot fi anulate dacă principalul este achitat.

În ceea ce privește eșalonarea, există două situații. Prima este aceea în care eșalonarea își pierde valabilitatea, dacă debitorul renunță la eșalonare sau nu achită ratele. Cea de-a doua este cea în care eșalonarea se finalizează până la 25 noiembrie 2024, sau debitorul achită anticipat ratele pentru a respecta termenul limită.

Această amnistie se aplică oricăror tipuri de obligații bugetare administrate de alte instituții sau autorități publice.

Situații în care amnistia nu se aplică

Însă, ordonanța prevede și situații în care amnistia nu poate fi aplicată. Este vorba despre accesoriile aferente ajutoarelor de stat de recuperat sau fondurilor ce se cuvin bugetului Uniunii Europene. De asemenea, sunt incluse accesoriile legate de obligații bugetare care fac obiectul unor procese penale aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a ordonanței. Acestea includ și accesoriile aferente unor obligații bugetare stabilite prin hotărâri penale definitive.

În plus, sunt vizate și accesoriile rezultate din prejudicii care fac obiectul cauzelor de nepedepsire prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, conform Libertatea.ro