Infofinanciar > Info > Se vede că e an electoral! Marcel Ciolacu promite salarii mai mari
Info

Se vede că e an electoral! Marcel Ciolacu promite salarii mai mari

Ciolacu: ,,Alianța electorală va obține minimum 17 europarlamentari”
Sursa foto: mediafax.ro

Ciolacu promite salarii brute de 10.000 de lei, însă realitatea este diferită, conform datelor Institutului Național de Statistică. Doar Bucureștiul și 3 județe înregistrează salarii medii nete peste 5.000 de lei lunar.

În București, angajații au un salariu mediu de 6.000 de lei net, în Cluj 5.800, în Timiș 5.700 și în Sibiu 5.000. Discrepanța se datorează în mare parte faptului că regiunile mai sărace nu sunt suficient de dezvoltate economic și industrial, conform companiei de recrutare Elite Searchers.

În regiunile dezvoltate, influențate de multinaționale și companii industriale puternice, cererea de forță de muncă este în creștere. Datele INS indică faptul că peste jumătate din județe plătesc salarii sub 4.000 de lei.

Conform unui studiu Reveal Marketing Research, 54% dintre persoanele intervievate sunt interesate de posibilitatea de a-și crește salariul în timp. Peste 30% acordă atenție beneficiilor suplimentare, precum abonamente la sală, cursuri de formare sau asigurări suplimentare de sănătate. Echilibrul între viața personală și profesională este un aspect important pentru viitorii angajați, conform alpehnews.ro.