Infofinanciar > Esential > Ana Ailenei, Highlight Agency: „Principiile și valorile noastre au rămas aceleași”
Esential

Ana Ailenei, Highlight Agency: „Principiile și valorile noastre au rămas aceleași”

Ana Ailenei, Highlight Agency: „Principiile și valorile noastre au rămas aceleași”
sursă foto: arhiva companiei

Ultima perioadă a fost una foarte încărcată pentru întreg grupul Highlight. Această companie include Highlight Agency și Highlight PR. Iar în cadrul companiei au fost desfășurate numeroase proiecte, diverse și de diferite niveluri de complexitate.

„Într-un fel sau altul, eu le consider importante pe toate și îmi sunt dragi pentru că reprezintă tot efortul depus de echipele agenției de-a lungul celor șapte ani de când activăm“, a declarat, pentru Revista Capital, Ana Ailenei, Client Service Director al Highlight Agency.

Highlight Agency este o agenție independentă de publicitate cu o vechime de 7 ani în piață. Echipa are o experiență vastă în zona de BTL (Advertising Below the Line), atât pe piața din România, cât și pe cea europeană. Ana Ailenei consideră că, pentru a fi un manager de succes, „trebuie să fii prezent constant în viața oamenilor din echipa ta, să rezonezi cu ei astfel încât să le anticipezi nevoile, iar ei să aibă încredere să apeleze la tine, atât pentru a le împărtăși bucuriile, cât și temerile“.

Un parteneriat de succes

Dintre multele proiecte realizate, Ana Ailenei amintește de schimbarea de identitate de brand Pepsi, în care Highlight Agency și-a pus amprenta pe activările de BTL din acest an. „Totul a început cu evenimentul de lansare, care a fost un spectacol imersiv absolut captivant, creat, organizat și implementat de noi, și în care participanții s-au bucurat de o experiență digitală memorabilă“, povestește Ailenei. 

În afara acestui eveniment, au mai existat multe alte acțiuni sub umbrela acestui proiect de rebranding, evenimente interne, activări de brand la festivaluri, acțiuni de trade marketing, creație și producții de POSM-uri și multe altele. „Lansarea noii identități Pepsi în România reprezintă un moment foarte important în istoria brandului și suntem bucuroși că suntem parteneri în acest demers“, adaugă ea.

De la zero

Ana Ailenei lucrează în domeniul publicității de 15 ani, perioadă foarte frumoasă, dar în același timp cu multe provocări, căci ritmul într-o agenție de BTL este unul foarte dinamic. CSD-ul Highlight Agency spune că cea mai mare provocare a fost să reușească să găsească echilibrul care să-i aducă mulțumire între familie, responsabilitățile din agenție si timpul personal, dedicat bucuriilor și dezvoltării personale  „O provocare majoră a fost momentul în care am acceptat propunerea de a forma de la zero o agenție de publicitate împreună cu cei doi oameni pe care îi apreciez foarte mult și care îmi sunt parteneri de business, Ionuț și Alex“, precizează Ailenei.

Cei trei au pornit cu gândul să creeze această agenție care să fie cu și despre oameni. În momentul de față, Ana, Ionuț și Alex trăiesc bucuria faptului că, deși au trecut prin diverse etape, de la pandemie la creștere accelerată a businessului, nu s-au abătut totuși de la ceea ce și-au propus. „Principiile și valorile noastre au rămas aceleași și, deși facem și greșeli, vrem să ne asigurăm de fiecare dată că avem grijă de oamenii din agenție“, adaugă Ailenei.

Succes în publicitate

Despre reușitele din carieră, reprezentanta Highlight Agency spune că vede o legătură strânsă între perseverență și iubirea față de ceea ce face. „Cred foarte mult că BTL-ul este cu, pentru și despre oameni. De aceea sunt foarte bucuroasă și recunoscătoare pentru echipa pe care o avem. Călătoria noastră profesională are multe suișuri și coborâșuri, dar ceea ce îmi dă o mare satisfacție, este că ai mei colegi sunt mereu acolo“, afirmă Client Service Directorului de la Highlight Agency.

Potrivit acesteia, călătoria sa profesională este, chiar și după atâția ani, încă la început. „Este un drum lung, din care eu mai am mult de parcurs până să ajung la destinație, dar este o plăcere să îl descopăr în fiecare zi“, mai precizează Ana Ailenei.