Născută sub numele de Hannah Rabinsohn într-o familie de evrei ortodocși din București, Ana Pauker s-a alăturat mișcării comuniste în anul 1915. Cariera sa de politician i-a adus recunoaștere la nivel internațional, atât la Moscova, cât și la Washington. Povestea sa este despre putere și influență.
În anul 1915, la vârsta de 22 ani, intra în politică, devenind membru al Partidului Social Democrat Român. A făcut parte din tabăra radicală, care în anul 1917, în urma revoluției bolșevice, decide să adere la mișcarea comunistă internațională. Se cunoaște cu Marcel Pauker care îi devine soț, iar amândoi aderă la Partidul Comunist Român, în anul 1921, care se desprinde din PSDR.
Înainte ca Partidul Comunist să fie declarat ilegal în România, în anul 1924, Ana Pauker este, alături de soțul său, de mai multe ori arestată de polițiști, pe motiv de propagandă. La vremea respectivă Partidul Comunist Român împrăștia prin București, dar și în alte orașe ale țării, fițuici și ziare cu diferite povești despre lupta de clasă. Totuși, PCR de la vremea respectivă, aservit politicilor de la Moscova, susținea că România Mare a luat naștere prin încălcarea dreptului internațional și al suveranității și integrității teritoriale ale fostului Imperiu Țarist. Uniunea Sovietică nu a recunoscut astfel niciodată unirea Basarabiei cu Vechiul Regat, iar comuniștii români împărțeau ziare susținând această teză.
O viață pe fugă în numele comunismului
Ana Pauker este exilată în Elveția, alături de soțul său, de unde se mută la Paris. Stă aproape de mișcarea internațională comunistă și socialistă, de Comintern. Este condamnată la 10 ani de închisoare, însă reușește să fugă în URSS. În anul 1928 este acceptată la Școala lui Lenin din Moscova care pregătea funcționarii de top din Comintern, organizația comunistă internațională. Succesul său nu s-a oprit aici: după ce și-a absolvit studiile cu specializare în comunism, Ana Pauker este trimisă la Paris unde devine un fel de coordonator la mișcării politice a Partidului Comunist Francez.
Se întoarce în țară în 1934, unde începe să pună pe picioare activitățile subterane ale Partidului Comunist Român. Un an mai târziu, în 1935, este arestată și judecată la Craiova alături de alți lideri comuniști, printre care și Alexandru Moghioroș, Șmil Marcovici și Alexandru Drăghici. A fost condamnată din nou la 10 ani de închisoare, iar în momentul în care Uniunea Sovietică anexa Basarabia, în vara anului 1940, Ana Pauker era după gratii.
O poveste de dragoste cu intrigă comunistă
În 1941 este eliberată la cererea autorităților sovietice, în contextul unui schimb de prizonieri. Atunci află și ce s-a întâmplat cu soțul său, pe care nu îl mai văzuse de ani de zile. Marcel Pauker a fost arestat în 1922 și condamnat la 10 ani de închisoare în România și după la muncă silnică pe viață. În anul 1925 reușește să scape din țară și să ajungă în Uniunea Sovietică, de unde se întoarce înapoi în România în 1929. Câteva luni mai târziu este arestat din nou, la Petroșani, în timp ce instiga minerii de la Valea Jiului la grevă.
Pentru a scăpa de problemele din România și pentru a scăpa de o nouă condamnare, Cominterul decide să-l trimită într-o regiune din vestul Siberiei, unde aveau loc operațiuni de industrializare. În 1935 se întoarce din nou în România, ales membru al Secretariatului PC, iar în 1937 pleacă în Praga. Din Praga merge în Uniunea Sovietică și ajunge una dintre victimele Marii Epurări a lui Stalin, când sute de mii de funcționari și membri ai Partidului Comunist sunt asasinați la comanda liderului sovietic. Arestat de NKVD pentru spionaj în favoarea capitaliștilor occidentali, ajunge executat într-unul din beciurile securiștilor în 1938.
Vestea pierderii lui nu a reprezentat un motiv de abatere de la ideologia comunistă. Se pare că Ana Pauker l-a și făcut pe soțul său, Marcel, „troțkist” în fața copiilor lor, când le explica de ce a fost omorât în Uniunea Sovietică. În pofida acestei situații, ea a rămas loială lui Stalin, ajungând chiar liderul comuniștilor români exilați și ajunși la Moscova. Ajunge membru și instructor în cadrul Comitetului Executiv al Cominternului, considerată de oamenii din jurul lui Stalin ca fiind o persoană de încredere.
Un agent de putere și influență al Moscovei
Ana Pauker și-a dedicat viața comunismului, însă nu și intereselor României. Tabăra din care făcea parte era poreclită drept gașca „moscovită”, deoarece erau cu toții comuniști români, dar formați și școliți la Moscova, agenți ai politicilor lui Stalin în România. Când s-a întors în țară, Ana Pauker a făcut-o pentru a conduce România, nu pentru a fi din nou un personaj episodic, secundar, al scenei politice. În 1944, alături de armata sovietică, ajunge în România, fiind îmbrăcată în uniformă militară.
Prima sa funcție în țară în cadrul Partidului Comunist Român a fost cea de membră a Comitetului Provizoriu. Alături de comuniștii care rămăseseră în țară, dar și cu cei veniți alături de militarii ruși, Ana Pauker a pus pe picioare Partidul Muncitoresc Român și guvernul Groza. Între 1944 și 1947 a fost președintă a Uniunii Antifasciste a Femeilor din România. Din 1948 a fost președintă a Uniunii Femeilor Democrate din România.
După finalul războiului puterea Anei Pauker pe plan local se consolidează. În 1946 este aleasă pe listele PMR la alegerile pentru Marea Adunare Națională, circumscripția București. Biroul Politic al Comitetului Central al PMR îi încredințează sarcina de a organiza Direcția de propagandă și Agitație a CC al PCR, alături de organizația de femei.
O carieră cu impact internațional
Ajunge în 1947 ministru secretar de stat al Departamentului Afaceri Străine, iar în următorul an, 1948, este numit ministru al Afacerilor Externe. Este perioada în care Ana Pauker se bucură de cea mai multă putere, perioada în care lozinca „Ana, Luca, Teo, Dej bagă spaima în burgheji” capătă însemnătate.
Ana Pauker pe coperta revistei Time
În materie de ministru de externe, Ana Pauker a avut grijă să alinieze interesele statului român cu cele ale Moscovei. Am rupt relațiile diplomatice cu Occidentul, am ajuns un satelit al intereselor rusești, iar politicienii români au fost aserviți Moscovei, alături de armata României, economia sa și resursele naturale.
Pentru o femeie, la vremea respectivă, performanțele în materie de politică internă și internațională ale Anei Pauker au fost de nemaiîntâlnit. A fost a doua femeie ministru aleasă în România, după Florica Bagdasar (ministru al Sănătății în perioada 1946 – 1948) și prima femeie ministru de Externe din istoria României, dar și cea universală. Auzind această veste reporterii revistei Time au venit în România pentru a face un interviu cu ea, care a ajuns și copertă în 1948, ediție apărută pe data de 20 septembrie.
Considerată a fi „cea mai puternică femeie de pe glob” de către jurnaliștii care au intervievat-o, apoi ca „Doamna/Tovarășa de Oțel” a politicii românești sau ca „Stalin în fustă”, Ana Pauker a rămas un personaj interesant al politicii românești. Era de părere că procesul de colectivizare are loc prea rapid și s-a împotrivit asupra anumitor detalii ce țineau de naționalizarea terenurilor, fapt ce a și fost folosit ca pretext ulterior pentru înlăturarea sa de la putere.
Gheorghe Gheorghiu –Dej pe Aeroportul Băneasa înainte de plecare la Conferinţa de Pace de la Paris, întreţinându-se cu Ana Pauker şi Florica Bagdasar. (11.08.1946), Fototeca IICCMER
Ana Pauker a pregătit alături de ministrul de Externe rus, Molotov, textul acordului prin care România avea să cedeze Uniunii Sovietice Insula Șerpilor în 1948. Primul premier al Israelului, Ben Gurion, a acuzat-o public tot în 1948 că punea piedici emigrației de evrei din România.
Căderea Anei Pauker
Tabăra Anei Pauker a fost victimă a epurărilor inițiate de Gheorghe Gheorghiu-Dej în anul 1952. Ministrului i s-a întocmit un dosar în care era acuzată de „cosmopolitanism”, „deviere de dreapta” și activități „antipartinice”. A fost acuzată de sabotarea procesului de colectivizare a agriculturii, de legături cu legionarii, agenții străini și sioniștii. Stalin nu a mai putut să o salveze de data aceasta deoarece liderul rus era bolnav și mai ales paranoic în legătură cu evreii, ajungând să creadă spre finalul vieții sale că un complot sionist organizează asasinarea sa.
Este eliminată de la conducerea Partidului Muncitoresc Român și ulterior exclusă total din partid, în 1954. În 1953 fusese închisă, însă după moartea lui Stalin este eliberată din închisoare și ținută în arest la domiciliu. A lucrat ca traducător al Editurii Politice până în 1960, când a murit din cauza cancerului la sân. Avea 67 de ani.
