Din pasiune pentru artă și frumos, din dorința de a mișca anumite lucruri și inițiative ce țin de patrimoniul cultural arhitectural din țara noastră, Ana Rubeli a pus bazele asociației culturale „Aici a Stat” prin care aduce în atenția cetățenilor, online și offline, adevărate comori pe lângă care, poate, trecem în fiecare zi și nu le observăm. Pentru reușitele sala în acest domeniu, Ana Rubeli primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru promovarea patrimoniului cultural românesc”.
„Mulțumesc foarte mult! Este o onoare că pun patrimoniul pe scenă. Este un demers pe care l-am pornit acum patru ani de zile, de a crește valoarea afectivă pe care o conferim orașului nostru. Mi-am dorit foarte mult să putem trece pe stradĂ și să apreciem clădirile dincolo de tencuiala lor scorojită, dincolo de poveștile pe care le ascund, pentru a crește emoția pe care o trăim atunci când trecem pe lângă o casă cu o decorațiune mai interesantă și cu o istorie specială. Pentru a fi curioși să aflăm ce se află dincolo de acest zid. Și dacă am început într-o octombrie a anului 2018 cu o postare în mediul online despre un Conac al unui boier Mătăsaru, am continuat cu multiple Conace, multiple ruine, pentru că din păcate aceasta este soarta patrimoniului românesc: O mare ruină care cere cu disperare să fie salvată. Am continuat cu case memoriale, mă bucur ca sunt acum pe scenă după ce casa Kerim a fost onorată cu un premiu, mă bucur să fiu partener cu această echipă și cei care s-au ocupat de restaurare, pentru că fiecare casă are o personalitate, are o viață a sa.
Postările pe care eu le-am făcut în mediul online cu „Aici a stat” au avut acest rol, de a deschide curiozitatea despre povestea de dincolo. Mi-am dat seama că este mare nevoie de comunități care să aprecieze aceste locuri, dincolo de o comunitate de 42 de mii de oameni pe internet suntem micro comunități care ne adunăm pentru a conferi emoție unor ziduri și a conferi poveștile oamenilor care acum nu mai sunt. Noi încet-încet încercăm să redobândim patrimoniul și valoarea sa. Vă mai mulțumim încă o dată foarte mult”, a declarat Ana Rubeli, fondatoarea Asociației Culturale „Aici A Stat”, pe scena Galei Capital „Top 100 Femei de Succes” din România.
În epoca modernă a clădirilor insipide de sticlă, lipsite de creativitate și inspirație, mai există oameni prin București și prin țară care lucrează foarte mult la evidențierea construcțiilor de patrimoniu, a poveștile din spatele unei ferestre sparte sau a unui perete scorojit. O astfel de activistă este și Ana Rubeli, care după munca de birou, viața de familie, își găsește întotdeauna timpul necesar pentru pasiunea sa cea mai mare: patrimoniul cultural.
Cine a stat aici?
„Asociația culturală pe care am fondat-o, Aici a Stat, este un manifest foarte activ și prezent în zona de promovare a patrimoniului în toate formele sale”, declară Ana într-un interviu pentru Revista Capital. După ce acest brand s-a consolidat în mediul online, Ana a decis că este timpul să-i invite pe urmăritorii ei în mijlocul poveștilor, s-o trăiască cu propriii ochi. „Am început să organizez evenimente, recitaluri de muzică clasică, vânători de comori arhitecturale, prezentări, tururi ghidate, toate acestea devenind un liant între oraș și locuitorii săi și un mod de a coagula oameni și povești”.
Obiectivul pe termen lung al Asociației este de a atrage finanțări pentru salvarea patrimoniului cultural, însă nu poți salva ceea ce nu cunoști. Așa că pe termen scurt, etse nevoie de creșterea gradului de conștientizare a publicului asupra valorii patrimoniului construit. „Fără păstrarea elementelor de patrimoniu cultural nu am putea să spunem de unde venim și încotro ne îndreptăm. Este foarte important să scoatem la lumină poveștile și elementele de patrimoniu pentru a duce lupta cu uitarea”, adaugă Ana Rubeli.
În demersul său, fondatoarea „Aici a Stat” recunoaște că a întâmpinat numeroase impedimente, mai ales din punct de vedere birocratic și administrativ, însă pasiunea, ambiția și dorința au fost mai mari, iar succesul nu a întârziat să apară.
Gala Capital „Top 100 Femei de Succes”
Femeile lider ale României au fost premiate în cadrul Galei Capital Top 100 Femei de Succes, ce a avut loc joi, 22 iunie 2023, începând cu ora 19.30, la One Club și difuzată live pe pagina de facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.
Gala TOP 100 Femei de Succes reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital și este dedicată recunoaşterii meritelor și a implicării femeilor în dezvoltarea mediului economic, social, cultural, sportiv sau administrativ din România.