Președintele ANAF, Lucian Heiuș, i-a sfătuit pe micii întreprinzători să colaboreze cu liber-profesioniști contabili, pentru a nu apărea ulterior probleme în cadrul companiilor Oficialul spune că investirea altor persoane în această funcție reprezintă o practică ilegală și periculoasă.
„Pentru a plăti mai puțini bani către un contabil, aleg tot felul de soluții care îi duc de multe ori în situații neplăcute pentru ei. În loc să facă un contract cu un contabil autorizat sau cu un expert contabil, apelează la diverși funcționari”, a transmis președintele ANAF, într-o postare pe Facebook a CECCAR.
De asemenea, Lucian Heiuș a subliniat că aceste practici sunt ilegale și pot conduce și la erori grave de contabilitate. „Când mergem noi în control, de cele mai multe ori constatăm că, de fapt, erorile pe care le găsim nu sunt voite de patron, ci sunt greșeli făcute de cel care a ținut contabilitatea”, a susținut oficialul.
Aceeași direcție, cea a colaborării doar cu contabilii profesioniști, a fost trasată și de președintele Consiliului superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova. „Din reclamațiile care ajung la noi vedem că, din păcate, deși nu este un fenomen la o scară foarte mare, victima finală este antreprenorul aflat în necunoștință de cauză. Noi nu le spunem oamenilor să lucreze cu experții contabili. Noi le spunem să decidă în cunoștință de cauză și să știe că răspunderea este a administratorului firmei în cazul în care contabilul greșește, pe când în cazul unui expert contabil, administratorul nu are această răspundere”, a spus acesta.
Angajați ai Finanțelor publice Buzău, cercetați penal de DNA
În luna februarie 2022, autoritățile din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au decis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile a unor angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Buzău.
Potrivit comunicatului emis de DNA, inculpații prestau servicii contabile operatorilor economici privați. Printre aceste persoane se numără și șeful Serviciului de Inspecție Fiscală Persoane Juridice din cadrul AJFP Buzău. Acesta a fost reținut se află printre acestea, în sarcina acestuia fiind reținută comiterea de trafic de influență, potrivit DNA.
„În perioada mai-iulie 2021, inculpatul D. L., în calitatea menționată mai sus, ar fi acceptat promisiunile făcute de omul de afaceri cercetat în prezenta cauză, constând inițial în remiterea unui scuter (evaluat de inculpat la valoarea de 4.000 lei) și, ulterior, a unei sume de bani (jumătate din suma pentru care omul de afaceri ar fi fost scutit de la plată), pentru a-și exercita influența pe care a fi lăsat să se înțeleagă că o are asupra șefului Serviciului Inspecție Fiscală Persoane Fizice din cadrul AJFP Buzău și asupra subordonaților săi. Concret, inculpatul trebuia să-i determine pe aceștia să aprobe cererile formulate de omul de afaceri pentru anularea penalităților în cuantum de aproximativ 8.000 lei, aplicate debitului pe care acesta îl înregistra ca impozit”, se menționează în comunicat.
Ocupau ilegal funcții în contabilitate
De asemenea, alte cinci persoane angajate în cadrul AJFP Buzău, cu poziții de inspectori și consilieri superiori, sunt acuzați că ar fi comis fapte legate de „îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat față de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată”.
Toate persoanele anchetate „ar fi îndeplinit pentru unii dintre ei însărcinări circumscrise activității contabile” în perioada martie-august 2021, deși aveau ca sarcină de serviciu controlul operatorilor economici privați, mai precizează DNA, potrivit ceccarbussinesmagazine.