ANAF a anunțat noi modificări care vor intra în vigoare pentru dividendele distribuite după data de 1 ianuarie 2025. Acestea vor fi valabile indiferent de anul din care provin.
Noua cotă anunțată de 10% se va aplica pentru toate veniturile din dividende plătite către persoane juridice române, persoane fizice rezidente în România și nerezidenți.
Schimbările anunțate sunt prevăzute în Art. 43 alin. (2), art. 97 alin. (7) și art. 224 alin. (4) lit. b) din Codul Fiscal, conform Monitorului Oficial nr. 1334/31.12.2024.
„Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 156/2024, privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial nr. 1334/31.12.2024, a fost majorată cota de impozit pe veniturile din dividende. Astfel, se majorează de la 8% la 10%, cota de impozit pe divedendele plătite către: o persoană juridică română, o persoana fizică română, un nerezident (persoană juridică străină, persoană fizică nerezidentă). Se aplică veniturilor din dividende distribuite după data de 1 ianuarie 2025 – conform Art. 43 alin. (2), art. 97 alin. (7) și art. 224 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal”, a declarat Georgeta Aurora Negru. Ea este șefa Administrației Judeţene a Finanţelor Publice din Argeş.
Pentru dividendele distribuite aferente situației economice interimare din 2024 sau în anul fiscal modificat care începe în 2024, se va aplica cota de 8%. Nu se ia în calcul procesul de recalculare ulterior, conform romaniatv.
„În cazul dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024, cota de impozit pe dividende este de 8%, fără recalcularea impozitului pe dividendele respective, după regularizarea acestora pe baza situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024 – conform Art. LXV alin. (5) din OUG nr. 156/2024”, a declarat şefa ANAF Argeş.