Infofinanciar > Info > ANAF ne iartă de datorii. Cine poate scăpa de creanțe la început de an
Info

ANAF ne iartă de datorii. Cine poate scăpa de creanțe la început de an

ANAF
Sursa foto: Arhiva companiei

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a decis să anuleze datoriile mici înregistrate pe anul trecut atât de persoanele fizice, cât și de companii.

Anul acesta, o parte din contribuabilii români pot scăpa de datoriile mai mici la ANAF fără să le mai achite. Potrivit Codului de Procedură Fiscală, măsura a intrat în vigoare de la începutul anului.

Măsura anunțată de ANAF vizează creanțele fiscale restante înregistrate până la data de 31 decembrie 2023. Conform acesteia, persoanele fizice, dar și firmele sunt iertate de datoriile sub 40 de lei.

Potrivit Articolului 226 din Codul Fiscal, anularea creanţelor fiscale se aplică în situaţiile în care cheltuielile de executare sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite. Condiția este ca, la sfârşitul perioadei de prescripţie, debitorul să nu fi dobândit bunuri sau venituri urmăribile, conform romaniatv.