Atitudinea afișată de premierul indian Narendra Modi față de Vladimir Putin în cadrul summitului de la Samarkand, Uzbekistan, a ridicat multe semne de întrebare, vizavi de starea relațiillor pe care le au cei doi șefi de stat. În mai multe intervenții, Modi a criticat decizia Rusiei de a invada Ucraina, menționând faptul că această eră nu trebuie să aibă de-a face cu un război militar. Premierul indian a mai evidențiat importanța opririi acestui conflict, care ar trebui dus numaidecât pe „calea păcii”.
Afirmațiile lui Modi au fost rostite în timpul unei întâlniri bilaterale a celor doi șefi de stat, organizată în cadrul summitului din Uzbekistan. Cu o zi în urmă înainte de aceste declarații, China a transmis că și ea are „întrebări și îngrijorări” cu privire la invazia rusească în Ucraina.
„Știu că epoca de astăzi nu este a războiului și am vorbit cu dumneavoastră de multe ori la telefon pe tema că democrația și diplomația și dialogul sunt toate aceste lucruri care ating lumea”, i-a spus Modi lui Putin în timpul întâlnirii dintre cei doi.
„Vom avea cu siguranță ocazia să discutăm despre cum putem avansa pe calea păcii în zilele următoare, voi avea, de asemenea, ocazia să înțeleg punctul dumneavoastră de vedere”, a mai completat acesta.
Răspunsul lui Putin nu a întârziat să apară. Liderul de la Kremlin i-a răspuns premierului indian că este conștient de preocupările sale.
„Știu despre poziția dumneavoastră privind conflictul din Ucraina și știu despre preocupările dumneavoastră. Vrem ca toate acestea să se încheie cât mai curând posibil”, a precizat Putin.
Chiar dacă Modi a spus că nu susține războiul declanșat de ruși, acesta nu a putut să condamne ferm acest conflict miltar, întrucât, la fel ca în cazul Chinei, țara sa are legături puternice cu Moscova, care datează din timpul Războiului Rece. În plus, pentru India, Rusia este cel mai mare furnizor de arme, scrie CNN.
Rusia, lăsată la o parte de China
Totodată, având în vedere schimburile de replici acide dintre Rusia și celelalte state participante la summit, Rusia pare să fie pe o pantă descendentă în privința raporturilor diplomatice. În plus, administrația Rusiei își dorea ca, împreună cu oficialii chinezi, să transmită un semnal puternic de „forță”, pentru a contrabalansa Statele Unite și aliații lor. Acest lucru nu s-a întâmplat.
După ce a aflat poziția pașnică a Chinei vizavi de războiul din Ucraina, Putin a declarat: „Apreciem foarte mult poziția echilibrată a prietenilor noștri chinezi în ceea ce privește criza din Ucraina”.
În plus, președintele Chinei, Xi Jinping a declarat clar că nu va furniza Rusiei arme pentru a lupta în Ucraina.
„China este dispusă să lucreze împreună cu Rusia pentru a-şi asuma responsabilitatea de mare putere, a juca un rol de prim-plan şi a injecta stabilitate şi energie pozitivă într-o lume cuprinsă de haos”, a susținut Xi Jinping.