Primăvara a sosit, iar românii își planifică excrusiile în Europa atât pentru city break-uri, cât și pentru vacanțe mai lungi, înainte de sezonul estival. Printre cele mai populare țări se numără preferata absolută a românilor, Italia, unde vor vizita și orașe mai puțin populare, nu doar Roma sau Milano.
În lunile următoare vor exista o mulțime de oportunități pentru relaxare, cu ocazia Paștelui și a weekendului prelungit din luna mai. Astfel, dacă alegi să-ți iei o zi liberă joi (13 aprilie) sau marţi (18 aprilie), vei avea la dispoziţie ȋn total 5 zile de odihnă. În acelaşi timp, weekendul prelungit din luna mai oferă posibilitatea planificării unei vacanțe mai lungi. Cu trei zile libere pe 26, 27 şi 28 aprilie, îți poți asigura aproape o săptămână de concediu. Ocazia este deosebit de atractivă pentru familiile cu copii, care au vacanţă ȋn perioada Paştelui.
City break-uri, la modă printre români
Potrivit unui studiu realizat de eSky.ro în colaborare cu agenția de cercetare GfK, românii sunt mai predispuși să opteze pentru city break-uri, decât pentru vacanțe mai lungi. Atfel, 54% dintre respondenții din România spun că vor pleca într-un city break – cu 9 procente mai mult decât cei care au optat pentru vacanţe. Un român va planifica, în medie, 1.7 city-break-uri, față de 1.4 vacanțe mai lungi.
În luna ianuarie a acestui an am înregistrat un interes uriaș pentru zborurile de primăvară, ceea ce s-a tradus printr-o creștere semnificativă a rezervărilor cu date de plecare în martie – mai. Amânarea planurilor de călătorie în anii trecuți a reprezentat, cu siguranță, un factor decisiv și a influențat puternic dorința românilor de a călători. Mai mult, observăm o creștere a interesului pentru city break-uri, atât la nivelul rezervărilor pentru biletele de avion, cât și la nivelul pachetelor de city break, cu zbor și cazare incluse. Pachetele de city break sunt un produs deosebit de popular în rândul familiilor cu copii, declară Izabela Matei, purtător de cuvânt eSky.ro.
Clasamentul celor mai populare destinații în rândul clienţilor eSky.ro începe cu o favorită constantă – Italia. Românii iubesc această țară pentru că are foarte multe de oferit, inclusiv mâncare delicioasă, arhitectură diversă și peisaje fenomenale. Cel mai des, turiştii români aleg Roma și Milano (cel din urmă este un excelent punct de pornire pentru excursii pe Lacul Como sau în Alpi). Observăm că anul acesta, precum și în 2022, a crescut popularitatea altor orașe italiene, mai puțin frecventate de români. Printre acestea se numără Veneția fascinantă, Napoli – orașul cu cea mai veche pizzerie din lume , Bologna ȋncărcată de istorie, sau Pisa.
Următoarea în top 5 destinații pentru un city break de primăvară este Spania – țara petrecerilor, ideală pentru o evadare la începutul primăverii sau în timpul Paștelui, dar potrivită şi pentru o vacanță înainte de sezon, în timpul weekendului prelungit din luna mai. Printre cele mai populare orașe spaniole se numără Barcelona și Madrid, perfecte pentru un city break, precum și Valencia sau Mallorca, potrivite pentru o vacanță mai lungă. Podiumul celor mai populare destinații de primăvară este completat de Franța, unde românii vor merge în principal la Paris. Totodată, coasta de sud a Franței câștigă şi ea popularitate, în special Nisa și Marsilia, care au apărut pentru prima dată în clasament. Mai jos pe listă se află Grecia (Atena) și Turcia (Istanbul).
Secretul este rezervarea în avans
Experții eSky.ro atrag atenția că, pentru a călători mai ieftin, trebuie să evităm cele mai populare date de călătorie – prețurile în timpul zilei de 1 Mai sau în ziua de Paște sunt întotdeauna mai mari decât cu câteva zile înainte sau după. De asemenea, este esențial să planificăm călătoria cu două sau chiar trei luni înainte, ceea ce ne permite să economisim de la 30% până la, uneori, chiar 50% din valoarea biletului.
”Anul trecut am putut observa că ofertele last minute sunt de domeniul trecutului, iar planificarea călătoriilor, atât a celor scurte, cât și a celor mai lungi, ar trebui începută cu mult timp înainte de plecare, pentru ca bugetul să nu fie afectat. O altă modalitate de a călători cu mai puțini bani este achiziționarea pachetelor complete pentru city break și vacanță, ce includ zbor și hotel”, adaugă Izabela Matei.
În prezent, biletele de avion dus-întors spre cea mai populară destinație de primăvară, Italia, încep de la mai puțin de 200 lei, în funcție de destinație și aeroportul de plecare. Biletele pentru Milano și Veneția pornesc de la aproximativ 150 lei, spre Roma vom zbura pentru puțin peste 180 lei, către Bologna pentru aproximativ 250 lei, iar spre Pisa vom călători cu puțin peste 300 lei. Prețurile pentru zborurile către Spania sunt puțin mai mari, dar aceste destinații merită vizitate – Mallorca de la 370 lei, Madrid și Valencia de la aproximativ 400 lei și Valencia de la 460 lei dus-întors. Prețurile către Franţa sunt atractive, biletele spre Paris și coasta de sud (Nisa sau Marsilia) pornind de la aproximativ 250 lei dus-întors.