Niciun alt eveniment nu a transformat mai profund continentul de la sfârșitul Războiului Rece, iar acum nu mai există cale de întoarcere.
În urmă cu un an, în ziua în care Rusia a invadat Ucraina și a declanșat un război terestru european devastator, președintele Finlandei, Sauli Niinisto, a declarat: „Acum nu mai există măști. Doar fața rece a războiului este vizibilă”.
Șeful statului finlandez, în funcție de mai bine de un deceniu, se întâlnise de mai multe ori cu președintele Vladimir V. Putin, în conformitate cu o politică finlandeză de apropiere pragmatică față de Rusia, țară cu care împarte o graniță de aproape 835 de mile. Dintr-o dată, însă, această politică s-a dus de râpă și, odată cu ea, și iluziile Europei cu privire la afaceri obișnuite cu Putin.
Aceste iluzii erau adânc înrădăcinate. Uniunea Europeană cu 27 de națiuni a fost construită de-a lungul deceniilor cu ideea centrală de a extinde pacea pe întregul continent. Ideea că schimburile economice, comerțul și interdependența sunt cele mai bune garanții împotriva războiului era adânc întipărită în psihicul european postbelic, chiar și în relațiile cu o Moscova din ce în ce mai ostilă.
Rusia nu a urmat niciodată drumul Europei
Faptul că Rusia lui Putin a devenit agresivă, imperialistă, revanșardă și brutală – precum și insensibilă la politicile europene de pace – a fost aproape imposibil de digerat la Paris sau Berlin, chiar și după anexarea Crimeei în 2014. O Rusie din ce în ce mai militaristă putea să înoate, să cotcodăcească și să arate ca o rață, dar asta nu însemna că era una.
„Mulți dintre noi începuseră să ia pacea drept ceva de la sine înțeles”, a declarat dl Niinisto luna aceasta la Conferința de Securitate de la Munchen, după ce a condus în ultimul an împingerea bruscă a Finlandei spre aderarea la NATO, o idee de neconceput chiar și în 2021. „Mulți dintre noi lăsasem garda jos”.
Războiul din Ucraina a transformat Europa mai profund decât orice alt eveniment de la sfârșitul Războiului Rece, în 1989. Mentalitatea pacifistă, cea mai acută în Germania, a făcut loc unei conștientizări din ce în ce mai mari a faptului că puterea militară este necesară în urmărirea obiectivelor strategice și de securitate. Un continent aflat pe pilot automat, adormit în amnezie, a fost galvanizat într-un efort imens pentru a salva libertatea în Ucraina, o libertate văzută pe scară largă ca fiind sinonimă cu a sa.
„Politicienii europeni nu sunt obișnuiți să se gândească la puterea dură ca la un instrument în politica externă sau în afacerile geopolitice”, a declarat Rem Korteweg, un expert olandez în domeniul apărării. „Ei bine, au avut parte de un curs intensiv”.
Au dispărut discuțiile despre mărimea roșiilor sau forma bananelor acceptabile în Europa; în locul lor, dezbaterea se poartă pe tema tancurilor și, eventual, a avioanelor de luptă F-16 pe care să le oferim Kievului. Uniunea Europeană a oferit Ucrainei asistență militară în valoare de aproximativ 3,8 miliarde de dolari.
Ajutoare europene de peste 50 mld. de dolari
În total, statele europene, ca parte a uniunii sau individual, au promis peste 50 de miliarde de dolari sub diverse forme de ajutor pentru Kiev, au impus 10 runde de sancțiuni, au absorbit peste opt milioane de refugiați ucraineni (aproape cât populația Austriei) și s-au dezmoștenit în mare parte de petrolul și gazele rusești într-o schimbare radicală sub o presiune inflaționistă acută.
„Zeitenwende”, sau punct de cotitură epocal, este termenul pe care cancelarul german Olaf Scholz l-a folosit în urmă cu aproape un an într-un discurs în care anunța o investiție de 112 miliarde de dolari în forțele armate germane. El se referea la Germania, o țară traumatizată de trecutul său nazist în sentimentul visceral împotriva războiului, dar cuvântul se aplică și unui continent unde posibilitatea unui război nuclear, oricât de îndepărtată ar fi, nu mai aparține domeniului science-fiction.
Era post-Război Rece a făcut loc unui interregn neliniștitor în care rivalitatea dintre marile puteri crește. „Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia”, a declarat săptămâna trecută președintele Biden la Varșovia. El a vorbit în timp ce China și Rusia purtau discuții privind parteneriatul lor „fără limite”, iar domnul Putin a suspendat participarea Rusiei la ultimul tratat de control al armelor care a supraviețuit între cele mai mari două puteri cu arme nucleare.
Este Era Reorganizării, iar Europa a fost obligată să se adapteze în consecință
„Războiul i-a trimis pe europeni înapoi la elementele de bază, la chestiunile legate de război și pace și la valorile noastre”, a declarat François Delattre, ambasadorul Franței în Germania. „Ne întreabă: Cine suntem noi ca europeni?”
În viziunea domnului Putin, cu imaginea sa de întruchipare macho a Sfintei Rusii, europenii făceau parte dintr-un Occident decadent, lipsit de orice coloană vertebrală. El s-a înșelat, una dintre cele câteva greșeli care au subminat invazia rusă care trebuia să decapiteze Ucraina în câteva zile.
Totuși, dacă Europa a ținut linia, dependența sa acută față de Statele Unite – la aproape 78 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – a fost dezvăluită încă o dată. De la începutul războiului, America a înarmat Ucraina cu arme și echipamente militare în valoare de aproximativ 30 de miliarde de dolari, ceea ce eclipsează contribuția europeană la armament.
Fără Statele Unite, Ucraina eroică a președintelui Volodymyr Zelensky ar fi putut să nu aibă mijloacele militare necesare pentru a rezista invaziei rusești. Acesta este un fapt care dă de gândit pentru europeni, chiar dacă răspunsul continentului a depășit multe așteptări. Este o măsură a muncii care mai trebuie depusă pentru ca Europa să devină o putere militară credibilă.
Așadar, în timp ce un război lung se profilează împreună cu un posibil impas prelungit, Uniunea Europeană se va confrunta cu modul în care își va întări armatele; cum să navigheze tensiunile dintre statele din prima linie care intenționează să-l învingă complet pe Putin și altele, precum Franța și Germania, înclinate spre compromis; și cum să gestioneze alegerile americane de anul viitor, care vor alimenta neliniștile cu privire la faptul dacă Washingtonul va menține cursul.
Pe scurt, războiul a scos la iveală calea pe care Europa o are în față: cum să se transforme din putere a păcii în protagonist geopolitic musculos.
„Chiar dacă războiul se termină curând, nu va mai fi cale de întoarcere”, a declarat Sinikukka Saari, expert în Rusia și director de cercetare la Institutul finlandez pentru afaceri internaționale. Nici la decizia Finlandei de a adera la NATO și nici la status quo ante al Europei.
Consecințe neintenționate
Înainte de începerea războiului, la 24 februarie anul trecut, ideea unei Europe bogate și mulțumite, afectată de consumism și birocrație, a câștigat teren, deoarece naționaliștii de linie dură, adesea cu legături financiare și de altă natură cu Moscova, au atacat Uniunea Europeană.
Finlanda este un exemplu în acest sens. Temerile sale față de Rusia sunt profunde. Din 1809, timp de mai bine de un secol, a făcut parte din Imperiul Rus, deși ca ducat autonom. În cel de-al Doilea Război Mondial, a pierdut 12% din teritoriul său în favoarea Moscovei.
Dacă serviciul militar obligatoriu a fost menținut pe parcursul anilor postbelici, în timp ce majoritatea țărilor europene au renunțat la armatele de recruți, nu a fost, așa cum a declarat fostul prim-ministru Alexander Stubb, „pentru că ne era frică de Suedia”.
„Fiecare familie are amintiri de război, iar istoria ne vorbește despre pericol”, a declarat Emilia Kullas, director al Forumului finlandez pentru afaceri și politici. „Cu toate acestea, am fost ezitanți. Am crezut că a fi neutru servea cel mai bine Finlandei.”
Chiar și în ianuarie anul trecut, cu o lună înainte ca tancurile rusești să se rostogolească în Ucraina, Sanna Marin, prim-ministrul social-democrat, a declarat pentru Reuters că era „foarte puțin probabil” ca Finlanda să solicite aderarea la NATO în timpul mandatului său. Sondajele de opinie au arătat în mod constant că sprijinul pentru aderarea la alianță nu depășea 20-30%.
Cortina a căzut peste toate acestea la câteva zile de la atacul din 24 februarie. „Sentimentul popular a deschis calea”, a declarat Janne Kuusela, director de politici la Ministerul finlandez al Apărării. „De obicei, politicienii se schimbă și oamenii îi urmează. De data aceasta, poporul a condus”.
Războiul a solidarizat Europa
Finlandezii și-au văzut propriul trecut afectat de Rusia în suferința din Ucraina. Ei au văzut imposibilitatea unei relații viabile cu regimul Putin. Vechile presupuneri – că o capacitate de apărare puternică, o cooperare strânsă cu NATO și o relație reciproc avantajoasă cu Rusia ar putea fi combinate – s-au prăbușit.
Sprijinul pentru aderarea la NATO a crescut la peste 70 la sută. Finlanda a devenit brusc prea mică și prea vulnerabilă pentru a ține acea graniță lungă.
În decurs de trei luni, Finlanda, împreună cu Suedia, a depus cererea de aderare la NATO, proces care se așteaptă să fie finalizat până la următorul summit NATO, în iulie, la Vilnius, Lituania, deși obiecțiile turcilor față de aderarea Suediei persistă din cauza deschiderii acesteia față de refugiații kurzi.
Flancată de Magdalena Andersson, prim-ministrul suedez, dna Marin a declarat luna aceasta la Conferința de Securitate de la München că Finlanda s-a întrebat: „Care este linia pe care Rusia nu o va depăși?”.
Răspunsul a fost clar: „Aceasta este linia NATO”.
Cam atât despre ezitările anterioare ale doamnei Marin.
Și pentru Suedia, alegerea devenise evidentă, chiar și pentru o țară care nu a mai purtat un război de peste 200 de ani.
Marea Baltică a devenit un iaz NATO
„Marea Baltică a devenit un iaz NATO”, a declarat Thomas Bagger, ambasadorul german în Polonia. „Aceasta este o mare schimbare strategică”.
Liniile frontului au fost trasate. Spațiul din Europa pentru locurile intermediare a dispărut. „Nu mai există loc pentru zonele gri”, a declarat dl Korteweg, expertul olandez în domeniul apărării. „De aceea Zelensky vrea să fie în U.E. și, dacă este posibil, în NATO, cât mai repede posibil”.
Acest lucru nu va fi ușor. Ucrainei i s-a acordat rapid, anul trecut, statutul oficial de candidat la Uniunea Europeană, dar probleme mari, inclusiv corupția endemică și un sistem judiciar slab, rămân probleme pentru un proces care durează în general mai mulți ani.
În ceea ce privește aderarea la NATO, aceasta pare de neconceput atâta timp cât Ucraina se află în război cu Rusia.
„Nu cred că vreo țară NATO crede că o țară care duce un război în Rusia poate adera la NATO”, a declarat Petri Hakkarainen, principalul consilier diplomatic al președintelui finlandez Niinisto.
Aici se află o dilemă europeană care pare că va lua amploare. „Un conflict înghețat îi convine lui Putin”, a declarat dl Delattre, ambasadorul francez în Germania. „O Ucraină parțial ocupată și disfuncțională nu poate avansa spre Europa. Deci, din cele trei rezultate posibile ale războiului – o victorie ucraineană, o victorie rusă și un impas – două îl favorizează pe Putin.”
Desigur, o Rusie din ce în ce mai represivă, supusă unor sancțiuni severe și cu un lider care este un paria în întreaga lume occidentală, fără nicio cale de reconstrucție economică, va avea de asemenea de suferit de pe urma unui conflict prelungit.
„Rusia nu este dispusă să piardă, iar viața umană nu contează pentru domnul Putin, așa că pot continua războiul pentru o perioadă lungă de timp”, a declarat domnul Kuusela. „Ucraina, la rândul ei, va rămâne în luptă atâta timp cât Occidentul o va sprijini”.
El a făcut o pauză înainte de a concluziona: „Va fi un impas greu de depășit”.