Infofinanciar > Info > Analiza pieței restaurantelor din România. 2023 este cel mai prost an de la pandemie privind profitul
Info

Analiza pieței restaurantelor din România. 2023 este cel mai prost an de la pandemie privind profitul

Restaurante Sursa foto B24FUN
Sursa foto Arhiva personală

Piața restaurantelor din România a cunoscut o creștere semnificativă între 2015 și 2019. Aceasta a fost urmată de o scădere puternică din cauza pandemiei de COVID-19. Atunci, s-au închis definitiv 30% dintre afaceri. De asemenea, s-a redus cifra de afaceri cu 35%. Totuși, în 2022, numărul restaurantelor a crescut cu 6,000 față de perioada pre-pandemică, semn că interesul pentru această industrie rămâne ridicat.

Am vrut să aflăm care este situația localurilor din România înregistrate sub codul CAEN 56XX (restaurante, baruri, catering și alte servicii de alimentație). Pentru asta, ne-am uitat la datele furnizate de ListaFirme.ro din 2008 până în 2023, și le-am analizat din 3 puncte de vedere: al numărului de firme active, al profitului și al numărului de angajați. Principalele descoperiri au fost:

– 2023 a înregistrat cea mai mică creștere anuală (2%) a numărului de restaurante active.

– Este pentru prima oară după pandemie când profitul restaurantelor scade (- 12%).

– Deși profitul a scăzut în 2023, numărul angajaților din localuri a crescut cu 1%, atingând un nivel record.

– În topul celor mai profitabile orașe din România, Voluntari se află pe locul 12, înregistrând un profit de peste 6,7 milioane de € și depășind alte orașe mai mari precum Arad, Galați sau Ploiești.

2023 a înregistrat cea mai mică creștere anuală a numărului de restaurante active

Puțin peste 27,000 de firme sub codul CAEN 56XX figurau drept active în România, anul trecut. Evoluția din 2022 în 2023 arată cea mai mică creștere anuală a numărului de firme active, înregistrată din 2008 până acum – de 2% (de la 26,611 în 2022, la 27,045 firme active în 2023).

Dacă după pandemie s-au înregistrat creșteri de peste 11%, chiar 12% de la an la an, 2023 se dovedește a fi un an mai dificil pentru industria HoReCa.

„În opinia mea, creșterea atât de mică a numărului de restaurante active în 2023 are două motive și ambele țin de factorul legislativ: incertitudinea legislativă și lipsa de predictibilitate a unor norme clare de funcționare a industriei ospitalității”, a transmis Cristian Cristea, consultant HoReCa și manager general Hostalion Business School.

Este pentru prima oară după pandemie când profitul restaurantelor scade

Profitul restaurantelor din România a fluctuat de-a lungul anilor. În 2009, criza financiară s-a făcut vizibilă și în domeniul HoReCa, printr-o scădere de 16%. Din 2013, profitul a ajuns din nou pe plus, în 2015 înregistrând cea mai mare creștere dintotdeauna – de 153%față de anul anterior. Profitul a evoluat constant până în anul pandemic, când a scăzut brusc cu 40% – o diferență de peste 200 milioane de € față de anul 2019. O analiză realizată în 2021 arăta că profitul net al firmelor din HoReCa aflate pe plus, a scăzut cu 47% în acea perioadă.

Totuși, odată cu ridicarea restricțiilor, vânzările din restaurante, baruri și cafenele au crescut semnificativ în 2021 – cu 57% față de anul anterior – România înregistrând cea mai semnificativă majorare din Uniunea Europeană. Acum, în 2023, e primul an după pandemie când profitul restaurantelor scade din nou – cu 12% față de 2022.

„Uitându-ne la datele de mai sus, ne gândim la trei lucruri care s-au întâmplat în 2023: creșterea TVA-ului la anumite materii prime, creșterea salariului minim șimodificarea taxei pe băuturile dulci. Toate aceste modificări au avut un impact între 3-5 % asupra restaurantelor; impact care e vizibil direct în profitabilitate”, a continuat Cristian Cristea.

Profitul a scăzut în 2023, iar numărul angajaților din localuri a crescut cu 1%

Conform datelor INS centralizate de Ziarul Financiar, HoReCa se numără printre industriile care angajează cel mai mult, alături de IT. Salariile au crescut și ele, sectorul ospitalității raportând cea mai mare creștere procentuală a salariilor medii – de 16%.

Cu toate acestea, ele rămân în continuare printre cele mai mici din economie, după cum arată o altă analiză Bookingham – un IT-ist lucrează doar 36 de minute ca să-și permită un meniul zilei, în timp ce un chelner lucrează de 3-4 ori mai mult.

Conform datelor din studiul de față, pandemia a provocat o scădere semnificativă a numărului de angajați (- 7%). Aceasta s-a redresat în anii următori, cu o creștere de 2% în 2021 și de 15% în 2022.

Chiar dacă în 2023 creșterea a încetinit (1%), ea continuă să fie relevantă în contextul în care profitul restaurantelor a scăzut.

Cele mai profitabile orașe din România

În topul celor mai profitabile orașe din România, Voluntari se află pe locul 12, înregistrând un profit de peste 6,7 milioane de € și depășind alte orașe mai mari precum Arad, Galați sau Ploiești.

În mod evident, Bucureștiul conduce detașat în 2023 – atât la numărul de restaurante active (3,309), cât și la capitolul profit (≈ 225 milioane de €) și număr de angajați (34,427).

Cluj-Napoca se situează pe locul 2, cu un profit de aproape 7 ori mai mic decât capitala – ≈ 33,5 milioane de €. Litoralul românesc e pe podium, restaurantele din Constanța înregistrând în 2023 profituri de ≈ 33,2 milioane de €. În top 5 se mai află și capitala Moldovei – Iașiul ≈ (21,4 milioane de €)- și Timișoara (≈ 21,2 milioane de €).

Deși Iașiul și Brașovul au avut aproximativ același număr de restaurante active în 2023 (Iași – 400 vs Brașov – 459), diferența de profit a fost de aproape 5 milioane de € în favoarea moldovenilor (Iași – ≈ 21,4 milioane de € vs. Brașov ≈ 16,7 milioane de €).

Alte orașe care s-au făcut remarcate în top au fost Voluntari și Florești. Chiar dacă avea puțin peste 47,000 de locuitori în 2021 (conform Wikipedia), Voluntari e pe locul 12 în topul profitului, cu ≈ 6,7 milioane de € și 133 de firme active în 2023. Astfel, depășește orașe mai mari din România precum Galați (≈ 5 milioane de €), Ploiești (≈ 4,2 milioane de €) sau Arad (6,2 milioane de €).

Aceeași situație apare și în cazul Floreștiului, care cu 116 localuri active, a înregistrat anul trecut un profit de peste 3 milioane de €. O posibilă explicație pentru aceste sume ar putea fi proximitatea față de marile orașe – București și Cluj-Napoca – și prezența mall-urilor cu zonele de food court.

Metodologie

Pentru analiza de față, echipa Bookingham a colectat datele firmelor active cu cod CAEN 56XX, care și-au depus bilanțul pe Listă Firme până la data de 8 iulie 2024. Acest cod CAEN cuprinde restaurantele, barurile, cateringul și alte servicii de alimentație. Nu am inclus în analiza noastră date despre hoteluri. Informațiile extrase au fost despre numărul de firme active, profitul și numărul de angajați, din 2008 până în 2023. Profitul în RON a fost convertit în EUR la cursul valutar BNR din data de 8 iulie 2024. Am ales cele mai mari 50 de orașe după populație, conform datelor din 2021 furnizate de Wikipedia, conform bookingham.ro.