Birourile Comandamentului Suprem al Puterilor Aliate din Europa, centrul de comandă al Alianței Nord Atlantice din Belgia, sunt „opusul a ceea ce înseamnă impunere”, se arată într-o analiză recentă a celor de la The Economist. Generalii cu patru stele preferă birourile situate la înălțime, bineînțeles, dar clădirea are doar trei etaje. Clădirea, ridicată la sfârșitul anilor 1960, trebuia să fie atunci doar un sediu temporar.
Instituția aceasta, până acum, nu a mai fost atât de fragilă încât să „contrazică sentimentul monumental” al misiunii NATO. Invazia lui Vladimir Putin în Ucraina, la 24 februarie 2022, a „revitalizat alianța”, „a repus-o în funcțiune”, scriu cei de la The Economist. Aceasta este acum „înarmată” cu primul său set nou de obiective din anul 1967 și până în prezent.
În timp ce vechea Alianță era reactivă, aceasta este acum reconstruită pentru a descuraja Rusia și pentru a răspunde imediat la această amenințare. „Îmbunătățim rapid gradul de pregătire al forțelor noastre”, spune generalul Tim Radford, secundul de comandă al Birourilor Comandamentului Suprem, „iar capacitatea noastră generală de reacție militară crește exponențial”.
Cum se mișcă lucrurile prin Europa?
Războiul a schimbat și mai mult Ucraina. Putin a planificat o lovitură pentru a răsturna guvernul, punctul culminant al unei campanii de agresiune și destabilizare care a început în Crimeea și în regiunea Donbas în 2014. Apoi, Rusia s-a reorganizat în jurul războiului și a ostilității mai largi a lui Putin față de NATO, chiar dacă sancțiunile și exodul cetățenilor săi cei mai bine educați i-au afectat perspectivele economice pe termen lung. Coborârea sa în „militarismul despotic” (condus de un singur lider cu puteri ddepline), împreună cu revigorarea Alianței și transformarea Ucrainei, războiul este acum într-o încercare a sistemelor ideologice rivale.
Viitorul Ucrainei încă este în balanță și este probabil să rămână incert pentru anii care vor urma. Este posibil ca Putin să accepte la un moment dat o încetare a focului, dar revizuirea societății rusești este orientată în întregime spre agresiune în străinătate. Prin urmare, orice sfârșit imaginabil al schimbului de focuri va necesita garanții puternice de securitate occidentale și transferuri mari și durabile de arme și ajutor financiar.
Liderii europeni și deciziile lor
Unii lideri europeni susțin că acest lucru necesită o aderare deplină la NATO. Dacă reconstrucția Ucrainei ar eșua, iar economia sa s-ar clătina, atunci și democrația ucraineană ar începe să aibă și mai mult de suferit. Generalii NATO estimează că Rusia și-ar putea reconstrui forțele terestre în trei-cinci ani.
O mare parte a lumii a ajuns la concluzia că puterea Statelor Unite și a aliaților lor este în declin, din cauza eșecului lor de a se impune în Afganistan și Irak, a rolului lor în criza financiară globală și a unei succesiuni de guverne afectate de conflicte și populism. Dacă Ucraina cedează în fața „haosului rusesc”, percepția declinului occidental va fi una și mai evidentă. Dar dacă Ucraina prosperă, lecția aceasta că se poate va ajunge în întreaga lume.
Atlanticul se micșorează
Dintre cele trei întrebări geopolitice, cea mai presantă este despre rolul Americii în Europa. „Securitatea europeană nu s-a schimbat doar puțin, ci s-a schimbat fundamental”, spune Michael Clarke, fostul șef al Institutului Regal al Serviciilor Unite de la Moscova. În 2019, președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că NATO suferă de „moarte cerebrală”, deoarece, sub președinții Donald Trump și Barack Obama, America a început să întoarcă spatele Europei. Ucraina a dovedit că această judecată a fost greșită.
„Războiul a readus SUA ca primă putere europeană”, spune Fabrice Pothier, fost director al firmei de consultanță Rasmussen Global. Sub conducerea președintelui Joe Biden, Statele Unite au trimis Ucrainei arme și ajutoare în valoare de 48 de miliarde de dolari. Kori Schake, un fost oficial care lucrează în prezent la American Enterprise Institute, un think-tank, spune că este clar că, fără Statele Unite, Europa nu s-ar fi unit pentru a oferi Ucrainei sprijinul de care avea nevoie.
Generozitate sau declarație de putere
Ajutorul nu este doar un indiciu al generozității Americii, ci și al puterii sale. Cu un cost de aproximativ 5% din bugetul anual al Americii pentru apărare, forțele ucrainene au spulberat mitul privind măiestria militară a Rusiei, distrugând mai mult de 1.000 de tancuri rusești în mai puțin de un an. „Obișnuiam să credem că Rusia era a doua cea mai bună armată din lume”, spune Schake. „Iar acum nu este nici măcar cea mai bună armată din fosta Uniune Sovietică”.
Întrebarea următoare este ce va alege America atunci când războiul se va încheia și când Ucraina va avea nevoie de reconstrucție în timpul unei păci puternic înarmate. Schake se așteaptă ca oficialii americani să susțină că, întrucât au oferit cea mai mare parte a asistenței în timpul luptelor, europenii ar trebui să plătească pentru reconstrucția și reînarmarea Ucrainei. În același timp, spune ea, Pentagonul ar putea ajunge la concluzia că starea diminuată a forțelor terestre ale Rusiei înseamnă că America nu mai are nevoie de o armată permanentă mare pe teritoriul european.
Să nu uităm de China
În spatele acestui calcul se ascunde necesitatea ca America să se concentreze asupra Chinei. O retragere dramatică nu ar fi în interesul său: dacă garanțiile de securitate ale Americii nu sunt considerate fiabile în Europa, nu vor fi considerate fiabile nici în Asia. „Xi Jinping ne urmărește îndeaproape”, a declarat senatorul Roger Wicker, cel mai în vârstă membru republican al Comisiei pentru servicii armate. „Vrea să vadă dacă ne vom respecta angajamentul, în timp ce își cântărește oportunitățile de a-și invada propriul vecin și prietenul nostru, Taiwan. Aliații noștri din Indo-Pacific urmăresc, de asemenea, îndeaproape, și chiar ajută în Ucraina”.
Din acest motiv, spune Andrew Michta, de la Centrul European George C. Marshall pentru Studii de Securitate din Germania, este probabil ca Statele Unite să insiste ca „împărțirea sarcinilor” să devină „transfer de sarcini”. Prin aceasta, el vrea să spună că America ajută în continuare la apărarea Europei prin intermediul descurajării nucleare și a altor capacități de înaltă tehnologie, dar lasă armatele europene să furnizeze cea mai mare parte a forțelor convenționale. Acest lucru ridică la rang înalt vechea cerere ca membrii europeni ai NATO să își asume mai multă responsabilitate pentru apărarea propriului continent, care a fost presată, în moduri diferite, atât de Obama, cât și de Trump.
Cum era înainte
Înainte de război, America a văzut împărțirea sarcinilor în principal ca pe o modalitate de reducere a costurilor. Astăzi, spune Fiona Hill, un expert în Rusia care a făcut parte din Consiliul de Securitate Națională, aceasta are și o logică strategică mai largă: „Ceea ce spunea Rusia este: „OK, Statele Unite sunt încă o forță de ocupație în Europa; Europa nu are securitate; vrem să fim forța dominantă, la fel ca Germania în Primul sau al Doilea Război Mondial”.”. Hill prevede o abordare serioasă cu privire la modul în care să se „modernizeze” securitatea europeană în jurul Ucrainei fără ca Statele Unite să domine totul, deoarece responsabilitatea europeană sporită contracarează perspectiva rusă conform căreia NATO este doar un instrument american.
Asta ridică a doua întrebare: poate Europa să se ridice la înălțimea provocării? Războiul a forțat-o să gândească mai strategic, crede Pothier. În doar un an, unele dintre constrângerile care îi diminuaseră marja de manevră diplomatică, cum ar fi dependența Germaniei de gazul rusesc, au fost în mare parte înlăturate. La trei zile după începerea războiului, cancelarul Olaf Scholz a declarat un punct de cotitură în perspectivele globale ale Germaniei, angajându-se să cheltuiască 100 de miliarde de euro (107 miliarde de dolari) pentru a pregăti Bundeswehr-ul să fie mai asertiv – deși nu s-a văzut încă cât de eficiente vor fi aceste cheltuieli.
