Conform unei analize realizată de The Jerusalem Post, prin susținerea Ankarei, Teheranul se așteaptă să aibă mână liberă în sudul Siriei pentru a amenința Israelul. Ministrul iranian de externe a părut să indice că Teheranul nu se va opune unei invazii turcești într-o altă parte a Siriei. Turcia a invadat Siria într-o serie de campanii începând din 2016, care au dus în cele din urmă la epurarea etnică a sute de mii de kurzi și minorități din Afrin, Sere Kaniya și alte zone.
Scopul Ankarei este de a folosi o parte din nordul Siriei ca un fel de nouă colonie în care îi va forța pe refugiații sirieni să se mute, pentru a-i strămuta pe alți sirieni. Scopul este schimbarea demografică, îndepărtându-i pe kurzi, yazidiți, creștini și alte minorități și punând în locul lor refugiați în majoritate arabi, iar apoi folosind grupuri extremiste pro-Turcia pentru a supraveghea zona, confrom The Jerusalem Post.
Ankara promite o invazie
Regimul a urmat deja acest model în mai multe zone, care sunt acum nu numai căminul sirienilor strămutați, ci și guvernate de bande extremiste religioase înarmate, multe dintre acestea implicându-se în răpiri, violuri și șantaj. Unele dintre aceste grupări au fost sancționate de SUA, iar multe dintre zone sunt infiltrate de Al-Qaeda, Hayat Tahrir al-Sham și de alte grupări extremiste care sunt etichetate drept organizații teroriste.
Ankara a promis în ultimul an că va lansa o nouă invazie. Cu toate acestea, lumina verde pe care a avut-o din partea administrației Trump pentru a invada zone din Siria și a ataca forțele partenere ale SUA a fost transformată în roșu sub administrația Biden. SUA a sprijinit Forțele Democratice Siriene, o forță care include kurzi, arabi, creștini și alte grupuri. FDS controlează estul Siriei și a fost esențială pentru înfrângerea ISIS. Turcia, în schimb, a permis majorității persoanelor care s-au alăturat ISIS să treacă în Siria.
În timpul anilor Obama, SUA au început să deschidă o relație cu luptătorii kurzi anti-ISIS, cunoscuți atunci sub numele de YPG. Aceste grupuri au la rândul lor o conducere politică numită PYD. Turcia le consideră pe toate ca fiind legate de PKK, pe care Ankara îl consideră un grup terorist.
Amenințare la adresa SUA
Iranul le consideră, de asemenea, ca fiind legate de PKK, dar în trecut a avut o viziune mai nuanțată asupra problemei kurde. Astăzi, Iranul și-a schimbat această viziune și dorește să încurajeze Turcia să lupte împotriva kurzilor, deoarece astfel poate interveni împreună cu regimul sirian pentru a pune mâna pe orice zonă pe care SUA ar putea fi încurajată să o abandoneze. Pariul Teheranului este astfel cinic: vrea să se folosească de Turcia pentru a obține o parte din Siria, iar apoi să folosească acea parte pentru a amenința Israelul.
Acest lucru înseamnă că susținerea Turciei de către Iran este, de asemenea, o amenințare la adresa SUA și a Israelului, deoarece Teheranul dorește să colaboreze cu Ankara pentru a expulza orice grup legat de SUA, astfel încât să poată împărți o parte din Siria și apoi Iranul să poată fi lăsat să trafice mai ușor arme și droguri în sudul Siriei.
Turcia și Rusia învață una de la cealaltă
O „operațiune specială” este același termen folosit de Rusia în timpul invaziei sale în Ucraina. Turcia învață de la Rusia și viceversa. De exemplu, ambele au folosit alimentele ca armă și au permis extremiștilor în invaziile lor. Turcia mobilizează sirienii săraci și îi încurajează să se alăture unor grupuri proxy extremiste; Rusia îi folosește pe locuitorii din Donbas pentru a lupta. Rusia fură cereale ucrainene; Turcia fură măslinele din Afrin. Iranul folosește și el proxy-uri.
Astfel, triumviratul Rusia-Turcia-Iran lucrează împreună. De asemenea, aceștia împart Siria pentru propriile nevoi. Folosind procesul de „pace” de la Astana, aceste trei țări ciopârțesc Siria – și văd zona influențată de SUA din est, unde se află FDS, ca fiind singurul lucru care le blochează controlul. Turcia dorește o nouă invazie pentru a obține noi concesii din partea SUA și NATO și, de asemenea, pentru a se apropia de Rusia și Iran. Ea poate spune Moscovei că, dacă îi oferă mai mult din Siria, atunci Ankara ar putea sprijini invazia Rusiei. Turcia îi spune NATO că, dacă susține invazia, atunci va permite Finlandei și Suediei să se alăture. Turcia îi spune Iranului că va sprijini preluarea sudului Siriei, astfel încât să poată amenința Israelul. Turcia îi spune apoi ministrului de externe al Israelului că va lucra împotriva comploturilor iraniene pe teritoriul turc. Încurajează Iranul să folosească în schimb Siria – așa gândește Ankara despre această politică.
În acest fel, Turcia folosește fiecare țară împotriva celeilalte. NATO împotriva Rusiei, iar Iranul împotriva Israelului – iar Ankara joacă ambele tabere în propriul beneficiu.
