Infofinanciar > Info > Angajații din Sănătate intră iar în grevă. Protestele încep de luni
Info

Angajații din Sănătate intră iar în grevă. Protestele încep de luni

greva sanatate (sursă foto: brasov.net)
Sursa foto: Arhiva companiei

Săptămâna viitoare se anunță noi proteste ale sindicaliștilor din sănătate, care pregătesc o grevă generală.

Federaţia Solidaritatea Sanitară a anunţat că va demara o serie de proteste începând de săptămâna viitoare. Conform sursei citate, angajaţii din sănătate sunt astfel cu un pas mai aproape de greva generală.

„Demonstraţiile pe care le organizăm luni, 11 martie, în Capitală, şi proiectul de Acord privind procedura de grevă constituie ultimele acţiuni prealabile grevei generale. Reamintim că acţiunile de protest sunt desfăşurate pentru susţinerea revendicărilor înaintate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”. Acestea sunt demarate pentru apărarea drepturilor angajaţilor din sănătate”, afirmă sindicaliştii.

Aceștia susțin că recenta ordonanţă privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate nu este de ajuns. Aceasta prevede o serie de creşteri ale salariilor de bază pentru angajaţii din sănătate. Sindicaliștii suțin însă că este o „Ordonanţă a inechităţii şi nedreptăţii“.

Aceștia susțin că guvernul a ratat indexării veniturilor salariale cu inflaţia. Sindicaliștii susțin că ordonanța nu prevede o creştere reală a veniturilor salariale, conform realitatea.