Infofinanciar > Info > Angajații nu vor mai putea fi concediați așa ușor! Codul Muncii se modifică în favoarea salariaților
Info

Angajații nu vor mai putea fi concediați așa ușor! Codul Muncii se modifică în favoarea salariaților

Muncă, Sursă foto: evz
Sursă foto: evz

Autoritățile din România au anunțat că au aplicat noi modificări Codului Muncii. Printre măsurile adoptate de Guvern, care vor intra în vigoare de sâmbătă, 22 octombrie, se numără și interdicția privind concedierea angajaților.

În noua legislație au fost transpuse mai multe prevederi din Directivele europene, care oferă mai multe drepturi angajaților.

Ce modificări importante au fost aduse legii

Astfel, principalele prevederi din Legea 283/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ care vor intra în viguare sunt următoarele:

„a) orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, fără suprapunerea programului de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care își exercită acest drept.

b) angajatul va mai avea un drept, anume de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiții de muncă mai favorabile dacă şi-a încheiat perioada de probă şi are o vechime de cel puțin şase luni la același angajator;

c) drepturile dobândite de salariat anterior momentului acordării concediilor, ori a absentării de la locul de muncă se mențin pe toată durata concediului, respectiv a perioadei de absenţă.”

De asemenea, legea spune că neacordarea concediului de îngrijitor angajaților va fi sancționată cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei. Acesta este acordat salariaţilor în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, se arată în legislație, scrie Adevărul.

Angajații nu vor mai fi concediați așa de ușor

Noul Cod al Muncii prevede că angajatorii nu vor mai avea voie să-și concedieze salariații care și-au exercitat dreptul de a solicita mutarea pe un post mai bun, chiar dacă angajatorul refuză cererea (având acest drept), motivat.

De asemenea, angajatorul nu își va putea concedia angajatul pe perioada concediului de îngrijitor sau în zilele de absență pentru urgențele familiale. Însă, absența de la locul de muncă pentru urgențele familiale va trebui anunțată în prealabil de către salariat. De altfel, nici pe perioada concediului paternal, care va suferi și el o serie de modificări, salariații nu vor putea fi concediați de angajatori.

Legea mai spune că angajatorii nu vor avea voie să-și concedieze subalternii nici în cazul în care aceștia au mai multe locuri de muncă.

Dacă unii dintre salariați vor fi dați afară din aceste motive, aceștia vor avea dreptul de a cere, în instanță, reintegrarea pe vechiul post, așa cum este posibil și în prezent pentru orice concediere nelegală.