Prevederile privind locurile de muncă în condiții deosebite au fost modificate de la data de 1 septembrie. Schimbarea a intrat în vigoare simultan cu noua lege a pensiilor.
Acest prevederi speciale permiteau angajaților să iasă la pensie mai devreme. Printre mai multe aspecte, a fost stabilit clar că munca în morgă este considerată o condiție deosebită.
Într-o altă ordine de idei, au fost eliminate unele profesii din activitatea artistică. Lista unităților care îndeplinesc necesitățile pentru încadrarea în condițiile speciale de muncă s-a redus drastic.
Beneficii pentru cei cu condiții speciale
După cum apare în Legea 360/2023, sistemul public al pensiilor și regulile generale de muncă încă rămân la fel. Anumite prevederi ale noii legi sunt aplicate din septembrie.
Documentul oficial are în rol stabilirea unor tipuri de condiții de muncă în care se poate desfășura activitatea asiguraților din sistemul public de pensii: normale, deosebite și speciale.
Aceste perioade lucrate de salariații în condiții speciale permit o ieșire mai rapidă la pensie. Mai precis, se stabilește că conform legii stagiului de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale, se acordă perioade suplimentare.
-Patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă.
-Șase luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă.
Modificări ale categoriilor de muncă
Noua lege mai aduce și modificări legate de categoriile de muncă ce pot fi considerate deosebite sau speciale. Astfel, se stabilește un termen-limită pentru normalizarea condițiilor de muncă.
Locurile de muncă care au obținut avize de încadrare în condiții speciale se mențin sub categoria deosebită de muncă.
De asemenea, pentru a putea fi aplicată această categorizare mai este necesară și o valabilitate prelungită potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a noilor reguli.
„Minimum 50% din baremul de ore”
Se stabilește ulterior că beneficiază de încadrarea în condiții de muncă deosebite, persoanele care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor, precum morgi.
Situația se poate aplica și pentru personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară.
Tot în cadrul noi legii a pensiilor se explică faptul că: „Beneficiază de încadrarea în locurile de muncă în condiții deosebite de muncă și categoriile de personal prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 581/2001 privind criteriile de încadrare a personalului navigant din aviația civilă în condiții speciale de muncă în situația în care au realizat minimum 50% din baremul de ore de zbor/ salturi, respectiv starturi prevăzut de acest act normativ”, conform avocatnet.