Infofinanciar > Info > „Anghel Saligny” ajunge în alte patru județe! Anunțul Ministerului Dezvoltării
Info

„Anghel Saligny” ajunge în alte patru județe! Anunțul Ministerului Dezvoltării

„Anghel Saligny” ajunge în alte patru județe! Anunțul Ministerului Dezvoltării
sursă: economedia.ro

„Anghel Saligny” nu bate pasul pe loc. Caraş-Severin, Giurgiu, Ialomiţa şi Mehedinţi sunt următoarele patru județe pentru care a fost publicată lista obiectivelor de investiţii finanţate prin acest proiect al Guvernului Român.

În acest fel, „aceste judeţe se alătură celorlalte 25 (Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Mureş, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea), precum şi sectoarelor municipiului Bucureşti, care au primit finanţare prin program”, se arată în comunicatul de presă al celor de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), citat de Agerpress.

Care au fost criteriile de selectare?

Așadar, în judeţul Caraş-Severin, au fost aprobate spre finanţare 127 de obiective de investiţii, acestea ajungând la valoarea totală de 1.337.458.285,44 lei. Pentru judeţul Giurgiu, statul român va finanţa un număr de 92 de obiective de investiţii, care vor valora 1.178.814.542,90 lei.

În județul Ialomița, unităţile administrativ-teritoriale, din totalul celor 103 solicitări de finanţare, vor fi implementate un număr de 80 de proiecte. Valoarea acestora va ajunge la 1.164.888.577,61 lei, ceea ce reprezintă 61% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanţare pentru acest judeţ. În cazul Mehedinţiului, au fost aprobate 85 de obiective de investiţii, din cele 115 solicitări de finanţare. Statul român va asigura, prin Ministerul Dezvoltării, suma necesară în valoare de 1.061.349.172,38 lei, asta reprezentând aproximativ 54% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanţare.

Va fi „Anghel Saligny” salvarea Iașului?

„La cum arată azi perioadele tot mai dese de secetă, în 10-20 de ani cea mai mare problemă a României nu va mai fi alimentarea cu gaz sau infrastructura rutieră, ci lipsa resursei de apă potabilă. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean, le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil în ultimii ani ca la societatea Apavital Iaşi, prin managementul foarte bun, să avem o infrastructură de apă mult peste ceea ce au alte judeţe”, a afirmat şeful Consiliului Județean Iaşi, Costel Alexe.

Politicianul a mai specificat faptul că în anii următori, în judeţul Iaşi vor urma să fie investite câteva sute de milioane de euro în infrastructura de apă şi canal prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, dar că vor exista bani pentru astfel de proiecte şi prin Programul Anghel Saligny.

Programul „Anghel Saligny”, Guvernul ajută la dezvoltarea serviciilor de bază în localităţi, privind problema apei, a reţelelor de canalizare şi a gazelor. De asemenea, proiectul vizează și reabilitarea drumurilor şi podurilor.