Elena Mateescu, directoarea ANM, a transmis pe data de 19 mai că România va scăpa de efectele devastatoare ale ciclonului de aer venit dintre zona Mediterană, dar capriciile vremii nu se vor oprii din acest motiv.
În perioada următoare, deși în unele zone ale țării se vor înregistra temperaturi care ajung aproape de 30 de grade, ceea ce reprezintă valori pentru perioada de vară, dar în altele se vor înregistra ploi și vijelii, acompaniate de grindină.
Când vine vara?
„În următoarele zile, urmează o vreme caldă cu temperaturi maxime de până la 29 de grade.
Sâmbătă temperaturile se vor situa între 20 până la 28 de grade, iar duminică contăm, de asemenea, pe același ecart termic de 20-28 de grade, chiar și luni 19-27 de grade.
Marți, vor fi 19-28 de grade, așadar, din punct de vedere termic, o vreme caldă de la o zi la alta, dar în același timp trebuie să consemnăm și posibilitatea prin care aversele vor avea caracter torențial”, a transmis șefa Administrației Naționale de Meteorologie.
Însă urmările ciclonului, deși nu va lovi direct România, vor fi resimțite și la noi în țară. ”La noi în țară rămânem pe un front de vreme caldă pentru acest sfârșit de săptămână. Astăzi consemnăm oră 25 de grade la Brăila, 21-22 de grade în Capitală, 18-19 pe litoral, doar 0 la Vârful Omu, mâine vremea va fi în încălzire.
Aşadar, vineri, temperaturi la scara întregii țări, între 20 până la 28 de grade, sâmbătă, de asemenea, 21-27 de grade, iar duminică același ecart al valorilor temperaturilor maxime”, a spus Mateescu.
Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice
„ Începând de luni, o ușoară răcorire în partea de sud-vest a țării, dar în majoritatea regiunilor ne apropiem de normalul termic al datei din calendar, mai ales ultima decadă a lunii mai, în țara noastră, cu maxime între 20 până la 26 de grade.
Vorbim în același timp și de perioade de instabilitate, mai ales mâine, în special în zona de munte, dar și în partea de vest, sud și centru a țării. Izolat, cantitățile de apă poți mai însemnate 15-20l/metru pătrat, iar debutul săptămânii viitoare vine cu înnorări accentuate, averse în zona Carpaților Meridionali, în Oltenia, local în Muntenia și Banat”, a transmis șefa ANM.
Potrivit Elenei Mateescu, izolat se vor înregistra condiții de grindină și cantități pe secvențe scurte de timp de 15 – 25 litri per metru pătrat. De asemenea, ploile vor fi acompaniate izolat de către descărcări electrice.
În zonele montane, în sud și în sud-est, dar și în centru și nord-est se vor observa intensificări ale rafalelor de vânt, care vor ajunge la o viteză de aproximativ 40 de km/h, dar pot ajunge și la 50 de km/h.
În Capitală o vreme caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 26-28 de grade la acest sfârșit de săptămână și chiar săptămâna viitoare, potrivit Antena 3.
Dar şi în Bucureşti, există o probabilitate ca mai ales duminică, să consemnăm pe parcursul după-amiezii și al nopții, posibile averse și descărcări electrice, însoțite de intensificări cu viteze la rafală de peste 40-45km/h”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM