Un cod galben de vreme rea, ploi şi vijelii, a fost emis miercuri de ANM (Administrația Națională de Meteorologie). Așadar, acesta se va aplica pentru mai mult de jumătate de ţară şi va fi valabil până joi.
Vijeliile și descărcările electrice emise de ANM în Codul galben de ploi torenţiale intră în vigoare astăzi la ora 10 şi ţine până joi la ora 03.
Atenționările ANM
Conform atenționărilor meteo ale Administrației Naționale de Meteorologie vom avea parte de un cod galben de ploi și vijelii. Perioada de manifestare a acestui este 23 Aug 2023, ora 10:00 – 24 Aug 2023, ora 03:00.
În Maramureş, Moldova și cea mai mare parte a Crişanei şi Transilvaniei, precum şi în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei vor urma perioade cu instabilitate atmosferică. Acest lucru se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55-70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. În aceste intervale scurte de timp sau din cauza acumulărilor, cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp.
Canicula nu o să mai țină mult
Meteorologii anunță că după canicula din aceasta perioadă, vremea va urma să se răcească pe toată țara. Conform ANM, În Banat, vremea va urma să fie călduroasă în prima săptămână, cu temperaturi maxime care nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta. Astfel, media acestora va fi de 32-34 de grade. În a doua săptămână vremea se va răci și maximele vor coborî spre valori de 28 de grade. Așadar, minimele se vor situa în jurul temperaturilor de 18 grade pe intervalul 21-28 august și vor tinde spre 14 grade până la finalul perioadei. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în a doua parte a intervalului de prognoză.
Pe de altă parte, În Crișana în prima săptămână a estimărilor, valorile termice vor avea ușoare variații de la o zi la cealaltă. Chiar și în acest context, vremea va fi una călduroasă în toată regiunea, astfel încât mediile acestora vor fi între 32 și 34 de grade, apoi vor urma să scadă până la medii în jurul a 27 de grade la finalul intervalului. Astfel, temperaturile minime vor urma să fie de 18 grade până în data de 28 august, apoi vor ajunge la 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată în intervalul 27 august – 3 septembrie.
De asemenea, la munte, valorile termice vor scădea treptat după data de 27 august, însă până atunci se vor situa undeva peste normele caracteristice perioadei. Temperaturile maxime vor avea medii de la 22 la 16 grade, iar cele minime de la 14 la 10 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi mai ridicat în cursul după-amiezilor, conform sursei antena3.ro.