Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că a câștigat în mod definitiv procesul său cu Blue Air.
În acest context, compania aeriană, care a fost între timp preluată de stat, a contestat o amendă care avea valoare de 2 miliarde de euro.
Procesul a avut loc la Judecătoria Sectorului 1, având ca obiect contestarea acestui proces verbal contravențional.
Blue Air Avitation fusese sancționată cu o amendă în valoare de 9,9 milioane de lei. Aceasta avea la bază anularea a peste 11.000 de curse de pasageri operate de către compania aeriană. Perioada în care au fost desfășurate aceste manevre a fost 2021- 2022, iar plățile efectuate de către consumatorii din 20 de state UE au fost de peste 66 de milioane de lei.
ANPC a acționat rapid în 2022
Conform prevederilor transpunerii în legislația națională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului președintelui ANPC, care preciza abordarea necesară în acest context, a fost formată o comisie specială. Aceasta a fost creată la nivelul Autorității și avea ca scop stabilirea sancțiunilor care vor fi impuse.
Abaterile constatate ale companiei afectau atât consumatorii de la noi din țară, cât și cei din UE. Astfel, ANPC, prin intermediul Direcției Generale Control Supraveghere Piață și Armonizare Europeană, a transmis acum doi ani o alertă către CE și autoritățile omoloage ANPC, din statele membre.
Prin intermediul cererii se solicita un proces de verificare executat la nivel european care cerceta încălcările similare de legislație. Se vizau prin această operațiune alte probleme față de cele care fuseseră deja reclamate la ANPC. Chiar mai mult, se căutau și oricare alte măsuri de respectare ale legislației de pe teritoriul Uniunii împotriva abaterilor Blue Air.
O valoare de peste 1 miliard de lei
Este important de subliniat faptul că Direcția Generală a Marilor Contribuabili pusese deja în 2022 sechestru asupra mai multor proprietăți Blue Air. Aici se face referire la 6 aeronave, 20 de autovehicule cu platforme specifice activității și 6 containere. Hotărârea a fost luată în urma deciziei companiei de a își încetini activitatea.
ANAF nu a valorificat sechestrele instituite pe bunurile mobile ale Blue Air Aviation. Situația este aceeași și pentru cele de pe terenul aflat în proprietatea Blue Air Investiții. Simultan, în evidența contabilă a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) erau garanțiile aduse de Blue Air Aviation. Acestea au fost trecute în proprietatea Statului. Valoarea lor era supraevaluată în jurul cifrei de 1,37 miliarde de lei.
„Singura valoare de piață certă a bunurilor evaluate o reprezintă suma de 10,29 milioane lei aferentă unui teren intravilan și a unei păduri de 94.479 metri pătrați”, a arătat Curtea de Conturi, conform profit.