Infofinanciar > Info > ANPC recomandă o atenţie mai mare în perioada reducerilor de preţuri
Info

ANPC recomandă o atenţie mai mare în perioada reducerilor de preţuri

ANPC recomandă o atenţie mai mare în perioada reducerilor de preţuri
Foto: facebook

Clienții care vor să profite de ofertele comercianților din perioada marilor reduceri de prețuri, cum este Black Friday, ar trebui să se informeze temeinic. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Sebastian Hotca, recomandă consultarea site-urilor care afișează prețuri comparative pentru același produs. ANPC, prin intermediul Centrului European al Consumatorilor România, a realizat un ghid.

ANPC atrage atenția că atât magazinele online, cât și cele fizice sunt obligate să afișeze prețul cu toate taxele incluse. În mod clar și lizibil. Iar prețurile cerute pot fi cu ușurință verificate cu ajutorul comparatoarelor, care indică evoluția acestora în timp. De asemenea, orice anunț de reducere trebuie să menționeze noul preț lângă cel anterior, care trebuie să fie barat.

ANPC mai subliniază  că prețul redus trebuie să fie mai mic decât cel de referință. Adică cel cu care a fost scos la vânzare produsul înaintea perioadei de reduceri. Autoritatea mai atrage atenția că acest preț de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în ultimele 30 de zile.