Șeful diplomației americane a criticat sprijinul Chinei în efortul de război rusesc de pe teritoriul Ucrainei.
SUA argumentează tot mai mult ajutorul pe care îl oferă China și companiile sale. Aceștia furnizează componente și echipamente care sprijină armata Rusiei, fiind un factor important pe câmpul de luptă din Ucraina.
„Ceea ce fac ei… este să ofere sprijin esenţial complexului militar-industrial al Rusiei”, a spus Antony Blinken. „70% din maşinile-unelte importate de Rusia provin din China”, la fel ca „90% din micro-electronică”.
„Permite Rusiei să menţină această bază militaro-industrială, să întreţină maşina de război, să menţină războiul. Prin urmare, acest lucru trebuie să înceteze”, a spus secretarul de stat american.
„China nu poate juca de ambele părţi. Nu poate continua să aibă relaţii comerciale normale cu ţările europene şi, în acelaşi timp, să alimenteze cel mai mare război pe care l-am cunoscut în Europa”, a precizat Jens Stoltenberg, potrivit agerpres.