Infofinanciar > Info > Anumite telefoane mobile vor fi interzise. Decizia Consiliului European
Info

Anumite telefoane mobile vor fi interzise. Decizia Consiliului European

Anumite telefoane mobile vor fi interzise. Decizia Consiliului European
Sursă foto: Ora de Sibiu

Anumite telefoane mobile vor fi interzise la nivelul statelor din Uniunea Europeană. Această decizia a fost luată de Consiliul European . Producătorii de telefoane vor trebui să se plieze acum după noi reguli, pentru a face față provocărilor.

Telefoanele mobile vor trebui să respecte anumite reguli impuse la nivel european. Aceste acțiuni au în vedere protecția mediului și diminuarea deșeurilor de electronice.

Telefoane mobile, interzise în statele europene

Telefoanele mobile vor suferi anumite schimbări. Din anul 2027, decizia Consiliului European va fi pusă în aplicare. Din acel moment, telefoanele actuale vor fi interzise. Mai exact, este vorba de dispozitivele care vor avea baterii neînlocuibile. Acestea nu vor mai fi permise, atât în România, cât și în alte state membre ale blocului comunitar.

În acest sens, dispozitivele vor suferi anumite modificări. La momentul actual, producătorii de telefoane construiesc dispozitive care au un termen de expirare. Astfel, după un timp de folosire, telefoanele mobile se strică și trebuie înlocuite. Acest lucru reprezintă o strategie a producătorilor. Aceștia limitează durata de viață a telefoanelor mobile. În consecință, consumatorii sunt nevoiți să cumpere un alt telefon.

Repararea telefoanelor stricate

Dar, oamenii sunt împotriva acestei practici. Multe persoane ar prefera să poată repara telefonul pe care îl dețin, în loc să cumpere unul nou. Acest lucru relevă și din cadrul unui studiu al Comisiei Europene. 77% din cetățenii UE ar dori să-și poată repara telefoanele mobile stricate în loc să le înlocuiască. De asemenea, 79% sunt de părere că producătorii ar trebui să permită ca acest proces să aibă loc.

În acest sens, Consiliul European a aprobat o nouă lege care reglementează acest obicei de producție. Astfel, producătorilor de telefoane li se impune construirea unor modele care permit înlocuirea bateriei. În acest fel, telefoanele mobile vor putea fi reutilizate.

150 de milioane de deșeuri 

Conform datelor, în fiecare an, peste 150 de milioane de telefoane mobile ajung să devină deșeuri electronice. Iar această risipă este facilitată de producători. Prin implementarea acestei reguli, consumatorii ar avea posibilitatea de a economisii bani. De asemenea, poluarea provenită de la aceste deșeuri ar fi diminuată.

În interiorul smartphone-urilor de astăzi se află o baterie sigilată. Mulți oameni sfârșesc prin a cumpăra un telefon nou. Motivul principal este faptul că înlocuirea bateriei, pentru a putea folosi același dispozitiv, este un lucru foarte costisitor. Doar înlocuirea unei părți a telefonului poate costa mai mult decât unul nou.

Consum excesiv

Telefoanele mobile reprezintă un lucru necesar în zilele noastre. Oamenii nu pot pleca de acasă fără telefon. Astfel, în momentul în care acestea devin nefuncționale, achiziționarea unui nou produs este un lucru necesar. Potrivit deputaților europeni, noile reglementări adoptate de CE pun capăt acestui ciclu de consum excesiv.

Va fi mai simplă, mai sigură și mai funcțională schimbarea bateriilor telefoanelor mobile. Vor fi baterii portabile folosite în gadgeturi precum camerele foto, tabletele și telefoanele mobile. Dar, întregul sistem este greu de pus la punct. Respectarea acestei legi necesită o reproiectare complexă a sistemelor electronice.

Pașaport digital și amprentă de carbon

Aceste noi baterii care vor face parte din telefoanele mobile vor trebui să prezinte anumite specificații. Vor fi necesare detalii despre amprenta de carbon. De asemenea, aceste baterii trebuie să aibă o etichetă și un  pașaport digital, conform Playtech .